CAPSUNUL                                                                  Căpşunul face parte din genul Fragaria L, subfamilia Rosoidae, familia Rosaceae. Genul Fragaria cuprinde peste 50 de specii: dar la formarea soiurilor din cultură nu au participat toate speciile. Căpşunul este o specie cu un areal mare de răspândire, fiind foarte puţin pretenţios faţă de factorii pedoclimatici. Planta este de vigoare mică, tipică vegetaţiei de pădure. Inflorescenţa este dreaptă şi mică, florile sunt hermafrodite, iar fructele foarte aromate.

Se cunosc mai multe varietăţi cum ar fi Semperflorens care înfloreşte toată vara, dar care emite foarte puţini stoloni. De asemenea, se cunoaşte varietatea monophilla la care frunza are o singură foliolă.

Căpşunul se numără printre puţinele specii perene care fac trecerea între plantele ierboase şi cele lemnoase. Sistemul radicular al căpşunului este superficial, alcătuit dintr-un număr mare de rădăcini fibroase de culoare roz gălbuie (în cazul celor tinere de un an), sau neagră (cele care depăşesc vârsta de un an). În solurile profunde bine lucrate, rădăcinile pot ajunge la adâncimea de 40-50 cm. Partea aeriană este o tulpină perenă formată dintr-un număr variabil de ramificaţii pe care cresc frunzele, stolonii şi pedunculii florali.


Anual se formează 2-4 conuri de creştere, numărul acestora definind în mare măsură potenţialul de producţie a soiului.


Întrucât aceste conuri de creştere au terminal un mugur de rod, următoarele creşteri sunt subterminale şi laterale. Aceasta face ca planta să aibă aspect de tufă, menţinându-se în apropierea solului. Tulpina datorită specificului creşterilor anuale, va ajunge să aibă un număr mare de conuri de creşteri.

Dacă în primul an de rod un soi cu capacitatea de a forma 3-5 conuri de creştere (Ted Gauntlet, Senga Sengana) este un soi foarte productiv în comparaţie cu alt soi care nu formează decât 1-2 conuri (Sunrise), pe măsură ce planta înaintează în vârstă, numărul foarte mare al creşterilor anuale este în detrimentul calităţii fructelor care de regulă rămân mici. În anul doi de rod sunt soiuri care au 3-5 conuri de creştere (sunrise, Siletz, Robinson): 6-10 conuri de creştere (Albriton, Glassa, Iosif Mahomed): 11-15 conuri de creştere (Lubliana, Mirifica) şi peste 15 conuri de creştere (Cavalier, Empire).

Unele soiuri au tufa compactă (Talisman, Liberte), pe cînd altele au tufa mai laxă (Fresno, Climax, Red gauntlet).

Tufa compactă constituie de cele mai multe ori un defect de soi, manifestarea şi dezvoltarea agenşilor patogeni găsind condiţii mai prielnice decât la soiurile cu tufă laxă, care este mult mai aerată. Specific căpşunului este permanenţa frunzelor verzi, chiar dacă în mod obişnuit frunzele mature mor după 45-70 de zile de la apriţie. Unii autori consideră prezenţa frunzelor verzi şi active sub zăpadă ca un indiciu că această specie suportă umbrirea.

Mărimea, forma şi dinţatură foliolelor, în special a foleolei mediane, constituie caractere tari de soi. Dinţatura foliolei este mai evidentă în partea de vârf şi mijloc şi mai puţin evidentă sau lipseşte în porţiunea bazală. Foliola poate avea dinţi mici şi ascuţiţi, mici şi rotunjiţi, mari şi rotunjiţi sau mari şi ascuţiţi.

La cele mai multe soiuri, foliolele sunt pubescente, dar se întâlnesc şi soiuri cu foliole glabre. De regulă de la baza fiecărei frunze porneşte câte un filament, o plantă fiind capabilă să emită 8-20 de filamente. Lungimea acestora este de la 10-15 cm. (Senga Sengana) până la 40-50 cm. (Red Gauntlet), iar grosimea de 2-5 mm. Când filamentul a atins lungimea caracteristică soiului, în poziţia terminală se dezvoltă un mugur din care se formează o rozetă de frunze, iar la baza acesteia în contact cu solul apar rădăcini.

La majoritatea soiurilor mugurele din vârful filamentului este vegetativ. Fiecare stolon (rozetă înrădăcinată) emite la rândul său 3-5 filamente din care se formează 3-5 stoloni, încât în final o plantă mamă poate produce peste 100 de stoloni. Stolonii sunt organe vegetative prin care căpşunul se înmulţeşte în mod obişnuit. Spre sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august are loc procesul de diferenţiere a mugurilor floriferi

Dintr-un mugur florifer ia naştere o inflorescenţă sau mai multe. Inflorescenţa este o cimă paucifloră, formată din mai multe flori, alcătuite în general pe tipul 5, cu mai multe stamine şi numeroase carpele cu stile mici caduce. Tot ca o caracteristică de soi este şi mărimea corolei. Astfel se întâlnesc soiuri cu corola mare (peste 30 mm. în diametru), de mărime medie şi mică (sub 25 mm. la Fresno). În ceea ce priveşte caliciul, acesta poate fi mai mic decât corola, sau mai mare (Fresno, Earlibelle). În general la căpşuni florile sunt hermafrodite

În funcţie de lungimea şi poziţia staminelor faţă de antere există soiuri cu flori hermafrodite cu stami8ne lungi, medii şi scurte, precum şi soiuri cu flori unisexuat femele. Ceea ce se consumă este un fruct fals, ce s-a format prin îngroşarea receptaculului floral, în care sunt împlântate adevăratele fructe – nuculele. Deci căpşuna este o polinuculă baciformă.
Primul fruct apare de regulă dintr-o floare solitară.

Nu este caracteristic soiului, fiind cel mai mare şi de cele mai multa ori diform. După acesta apar fructele din inflorescenţă, care sunt tipice soiului.
Forma fructului poate fi conic alungită, conică, conic-rotunjită, sferică sau reniformă. Un aspect foarte inportant este şi poziţia nuculelor în acest fruct fals. Soiuri ca Hecker, Sunrise, au nuculele aşezate la suprafaţa fructului, imprimând o rezistenţă sporită la transport. Alte soiuri (Surprise des Halles), au nuculele profund înplântate în fruct, caracter nedorit, fructele fiind foarte perisabile.

Faţă de Factorii de mediu, Căpşunul, este caracterizat de o pronunţată plasticitate ecologică. Soiurile din cultură, având la origine gama largă a speciilor genului Fragaria, sunt capabile să rodească în cele mai diverse zone geografice. Totuşi producţii economice, pe măsura potenţialului soiurilor, se obţin când principalii factori de climă şi sol se găsesc în optim biologic.

Faţă de temperatură, căpşunul manifestă pretenţii moderate (circa 800-1.000 gr. C. anual). Acest nivel de temperatură este uşor atins în foarte multe regiuni. La temperaturi negative căpşunul prezintă rezistenţă sporită, comparabilă cu speciile cele mai rezistente. Astfel soiurile din sortimentul actual au razistat la temperaturi de -17 …-27 gr. C. cu foarte mici pierderi.

Deci protejarea culturii cu paie sau alte resturi vegetale împotriva temperaturilor scăzute, altădată lucrare tehnologică obligatorie, acum este eliminată prin prezenţa soiurilor genetic rezistente la vicisitudinile iernii. Momentul pornirii în vegetaţie este foarte greu de precizat, întrucât procesele fiziologice nu sunt stopate nici iarna sub stratul de zăpadă. Totuşi această fenofază se declanşează evident, când în atmosferă temperatura se menţine între 5-7 gr. C. o perioadă de 4-14 zile. Temperaturile ridicate (peste 35 gr. C.) stânjenesc desfăşurarea normală a vegetaţiei, fructificării şi diferenţierii mugurilor de rod.
Faţă de umiditate căpşunul manifestă cerinţe destul de mari. Aceasta datorită originii sale pe de o parte (zonele umede), iar pe de altă parte specificului său morfologic (sistem radicular superficial, frunziş foarte bogat). În culturile neirigate, căpşunul asigură producţii economice în zone cu precipitaţii de 600-900 mm. evident bine repartizate în perioada de maximă acuitate: legarea fructelor, diferenţierea mugurilor de rod. Iată de ce chiar în zone cu precipitaţii anuale suficiente, irigarea rămâne o verigă agrotehnică absolut obligatorie pentru asigurarea cantităţii de apă, biologic necesară fiecărei fenofaze (diferenţierea mugurilor de rod, legarea fructelor, creşterea şi maturarea fructelor).

Faţă de lumină, căpşunul este relativ puţin pretenţios, chiar şi la semiumbră, în cultură intercalată, produce destul de bine. Manifestarea deplină a potenţialului de producţie are loc însă în condiţii normale de lumină. Majoritatea soiurilor din cultură sunt de zi lungă. La acestea pentru formarea mugurilor de rod este necesar un fotoperiodism de 16-22 de ore, iar pentru creştere 17-20 de ore (Sonea V., Mircea I. 1969). Ceea ce afirmau unii autori că organele florale se formează numai în limitele unei anumite durate a zilei, corespunzătoare cu zilele de toamnă din latitudinea noastră, rămâne parţial valabil, întrucât pe plan mondial s-au înregistrat realizări spectaculoase în această privinţă prin crearea de soiuri noi. Astfel, s-au creat soiuri de zi scurtă: Duglas, Pajaro, Vista.

De asemenea, deosebit de interesante genetic, dar şi foarte importante economic, sunt recentele soiuri create, indiferente la lumina zilei. Prin urmare limitele stricte de fotoperiodism nu mai corespund pentru căpşun, de aceea în privinţa lungimii zilei se poate spune că cerinţele sunt foarte diferite în funcţie de grupa soiurilor: de zi lungă, de zi scurtă sau indiferente la lungimea zilei.

Cu privire la pretenţiile de sol, se apreciază că soiurile de căpşun, preferă soluri cu textură mijlocie şi uşoară, bogate în humus şi cu un pH de 5,5 – 8,3. De asemenea, sunt preferate solurile cu permiabilitate corespunzătoare, stagnarea apei în cultură timp mai îndelungat, ducând la compromiterea inevitabilă a recoltei. În ţara noastră sunt preocupări cu rezultate foarte bune în zonarea perimetrelor de cultură pe grade de favorabilitate pentru cultura căpşunului. Prin cercetările efectuate de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, s-a reuşit ca ceea ce se cunoaşte despre climă şi sol corelate cu producţia la căpşun să fie exprimat sub formă parametrizată cu valabilitate pentru zone cu favorabilitate diferită pentru această cultură. Popescu I. ş. a. ua elaborat coeficienţi de bonitare pentru stabilirea diferenţiată a gradului de favorabilitate a zonelor de cultură. Valorile notelor de bonitare sunt cuprinse între 0 – 100, în funcţie de aceasta făcându-se încadrarea terenurilor pe clase de favorabilitate, de la cea mai ridicată (clasa 1) până la cea mai scăzută (clasa 10).
Prin aplicarea măsurilor ameliorative asupra unor terenuri cu proprietăţi nefavorabile pentru cultura căpşunului, se ajunge la anihilarea sau reducerea efectelor negetive a unor indicatori luaţi în considerare pentru calcularea notelor de bonitare. Astfel, însuşirile negative a unor soluri, ca: excesul de umiditate, aciditatea, lipsa de humus sau deficitul de apă, pot fi corectate într-o anumită măsură sau pot fi corectate în totalitate. Terenurile respective prin ameliorare pot fi trecute la un grad de favorabilitate mai ridicat. Drenajul de adâncime, în cazul terenurilor cu apa freatică la mică adâncime, desecarea de suprafaţă cu eliminarea excesului de apă provenit din precipitaţii, amendarea calcică în cazul solurilor acide, încorporarea îngrăşămintelor minerale şi organice în cazul solurilor sărace în humus şi irigaţiile, ameliorează, de asemenea terenurile cu favorabilitate scăzută.

                                               Autor: Ing. Constantin   Burlacu                                                                   

  ZMEURA                                                                                                                                                 Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea inferioară. Zmeurul aparține familiei Rosaceae.

Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dințate pe margini, verzi pe fața superioară, albicioase pe cea inferioară. Sunt folosite proaspete sau uscate la preparea de ceaiuri medicinale, care sunt recomandate pentru tratarea durerilor menstruale.

Florile sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale și numeroase stamine, și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albinele producătoare de miere.

Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat. Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare.

Zmeurul înflorește începând din mai până în iulie. Crește spontan în locuri stâncoase, luminișuri de păduri, regiuni deluroase și muntoase. Zmeura poate fi intâlnită pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.


Zmeura produce fructe delicioase. Este foarte potrivita cu climatul Romaniei. Exista trei varietati de zmeura: rosie, galbena si neagra.
Unde cultivati zmeura?Zmeura
Cea mai importanta cerinta a acestei plante se refera la tipul de sol. Are nevoie de un sol umed, dar accepta si solurile putin mai nisipoase, atata timp cat sunteti pregatit sa le udati saptamanal in lunile mai calde de vara. Pentru rezultate foarte bune, solul trebuie sa fie neutru din punct de vedere chimic.
Fructele de zmeura ies destul de tarziu, asa ca nu este nevoie de o ingrijire speciala impotriva inghetului. Zmeura creste in salbaticie in tinuturile impadurite, asa ca umbra nu constituie o problema pentru aceasta planta.
Cand sa plantati zmeura?
Luna octombrie este luna perfecta pentru plantarea zmeurei, dar ea poate fi sadita si in luna martie, daca vremea si solul permit acest lucru.
Pentru a planta zmeura, sapati un sant de 30 de cm adancime si un metru latime. Daca plantati mai mult de un singur rand, lasati aproximativ 1.7 m intre randuri, pentru a permite radacinilor sa se raspandeasca liber , si pentru a putea aduna fructele vara.
Zmeura are nevoie de suport. Instalati suportul dupa ce ati sapat santul, dar inainte de a planta. Planta nu trebuie legata strans de acest suport.
Puneti zmeura in santul sapat, cu plantele la 45 de cm una de alta, si acoperiti radacina cu pamant. Acest lucru va ajuta la formarea unor radacini mai viguroase.
In sfarsit, taiati planta pana ajunge la cam 15 cm de nivelul solului. Acest lucru poate parea putin drastic, dar daca retezarea nu se face corect, planta va fi serios slabita.

Zmeura este o sursa excelenta de fibre, mangan si vitamina C. Reprezinta o buna sursa de vitamina B2, folati, acid nicotinic, magneziu, potasiu si cupru. In plus, zmeura contine si cantitati semnificative de acid elagic, care lupta impotriva cancerului.


Tabel nutritional
123 g zmere are 60, 28 calorii.
Nutrienti Cantitatea Cat la % asigura din necesarul zilnic?
mangan 1, 24 mg 62 %
vitamin C 30, 76 mg 51, 3 %
fibre 8, 34 g 33, 4 %
folati 31, 98 mg 8 %
vitamin B2 0,12 mg 7, 1 %
magneziu 22, 14 mg 5, 5 %
vitamina B3 1, 10 mg 5, 5 %
potasiu 186, 96 mg 5, 3 %
acizi grasi omega-3 0,12 g 5 %
cupru 0, 10 mg 5 %
 

MURUL                                                                                                   
 

Murul este un arbust din familia Rosaceae, intalnit in Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si America de Nord. In Romania creste la marginea padurilor, in poieni, in lunci si de-alungul apelor curgatoare, in zone deluroase - sub forma de tufisuri. Tulpinile sale sunt drepte sau arcuite, deseori taratoare, ajung pana la 3 m lungime, acoperite cu tepi ascutiti si puternici, incovoiati ca niste ghiare. Frunzele sunt alterne, alcatuite din foliole, care sunt ovale si dintate pe margini, au culoare verde inchis pe fata superioara si mai deschis pe cea inferioara, au nervuri paroase si proieminente pe partea inferioara. Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, si se deschid in lunile iunie-august. fructele sunt carnoase, compuse, rosii la inceput si cand se coc sunt negre si dulcege. substante chimice continute de mur sunt: acizi - izocitric, succinic, lactoizocianic, oxalic si malic-, monoglucida cianidica, zahar, materii grase, proteine, tanin, flavone, inozitol, saruri minerale, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, vitaminele a, B1, B2, B5, B6, C, E. Proprietatile plantei sunt: astringent, antiseptic, dezinfectant, modereaza secretiile, provoaca strangerea tesuturilor, antidiareic, stomahic, spasmolitic, laxative, depurativ, nutritive, reda acuitatea vizuala, reface celulele lezate ale tubul digesti, este util in diabet. In fitoterapie sunt folosite frunzele si fructele, care se recolteaza astfel: frunzele tinere, fara petiolul principal, inainte si in perioada infloririi, iar fructele in iulie-august.

Denumire stiintifica: Rubus fructicosus
Aspect: tufa perena
Expunere: plin soare
Soil: usor drenabil

Descriere
De multe ori, gradinarii scapa din vedere posibilitatile de cultivare a rugilor de mure. Murele se gasesc destul de rar in magazine, dar sunt usor de cultivat si de ingrijit.

Tipuri de mure:
a) Tufe de mure semi-cataratoare, fara spini - ramurile se intind pe pamant si nu se pot sustine singure vertical, asa ca trebuie antrenate pe spaliere sau araci. Fructul se coace cam la o luma dupa cel de la speciile drepte. Acest tip de mure nu trebuie cultivat in zonele unde temperaturile pe timp de iarna scad sub -17 C.
b) Tufe de mure cu ramuri drepte - tolereaza temperaturi putin sub -17 C fara ca tulpina sa fie afectata serios.
 
Testarea pamantului si plantarea tufelor de murelor
Este bine sa testati pH-ul solului cam cu sase luni inainte de data la care veti efectua plantarea, pentru a avea suficient timp sa ii imbunatatiti calitatea. Daca pH-ul este prea scazut, adaugati dolomita pentru a creste nivelul pana la cel indicat pe trusa de testare.

Radacinile tufei trebuie mentinute in umezeala pana se planteaza - fie le plantati temporar in alt loc potrivit, fie le tineti infasurate intr-un manson umed. Nu lasati radacinile tufei de mure intr-un mediu uscat sau la soare.

Sapati o gaura destul de mare incat radacinilor sa se intinda natural. Nu scurtati din radacinile; puteti numai sa le taiati pe cele stricate. Tufa se planteaza la adancimea la care a fost plantata si in sera din care ati cumparat-o. Coroana (care incepe din punctul din care pornesc tulpinile si radacinile) trebuie plasata la 3 cm sub nivelul solului.

Dupa plantare, batatoriti bine solul pentru a inlatura eventualele gauri de aer din jurul radacinilor. Imediat dupa plantare se uda bine.

Ingrijirea tufei de mure
Cel mai bine pentru mure este sa fie tratate cu amestecuri de fertilizatoare. Pentru cele mai bune rezultate, tratati tufa cu fertilizator primavara devreme, cand incepe procesul de dezvoltare si din nou vara, imediat dupa recoltarea fructelor.

Folositi 2 kg de amestec 10-10-10 la un rand lung de 30 m. Pentru ca tufa de mure sa fructifice tarziu, aplicati fertilizatorul pana cel tarziu in iulie, pentru a evita CRESTEREA fortata a lastarilor tarzii care vor fi afectati de frigul iernii.

In primii doi ani, perioada in care radacinile se dezvolta complet, imprastiati in aproximativ 1 kg de fertilizator in jurul bazei tufei, pe o raza de 30 cm.

Tufa de mure are nevoie de umezeala abundenta pe perioada de dezvoltate si coacere a fructelor. Daca nu ploua suficient, trebuie sa irigati dvs. Cantitatea minima de apa necesara unei tufe mature de mure este de 7-8 litri de apa pe zi, in perioada de dezvoltare a fructelor.

Acoperirea bazei plantei cu paie, talas, resturi de lemne sau coceni de porumb ajuta la controlul buruienilor si la pastrarea umiditatii si a substantelor nutritive.

Tufele de mure trebuie sapate atent si des, sau acoperite foarte bine cu paie pentru ca sa nu fie napadite de buruieni. Odata ce au apucat sa creasca, buruienile sunt dificil de controlat. Saparea se incepe primavara, imediat ce pamantul poate fi lucrat si  face de cate ori e nevoie pentru a preveni aparitia buruienilor. Evitati saparea foarte adanca, pentru a nu rupe radacinile. Nu mai sapati pamantul din jurul bazei cam cu o luna inainte de sosirea sezonului rece (mai ales a inghetului). La plantele deja prinse se pot folosi si ierbicide.

  

Legarea, antrenarea si taierea
Tufele de mure semi-cataratoare trebuie antrenate si legate pe spaliere. Tufele cu ramuri drepte nu au nevoie sa fie legate daca sunt taiate vara astfel incat sa nu depaseasca 91-120 cm inaltime; ramurile lungi pot fi antrenate pe spaliere cu sarma.

Spalierul se construieste din doi araci, infipti in pamant cu 6 metri distanta intre ei, intre care se intinde sarma. Pentru tufele drepte e destul un singur fir de sarma, prins la 70 cm de la nivelul solului; pentru tufele semi-cataratoare se folosesc doua sarme prinse la 91 si respectiv 150 cm de la sol.

La unele soiuri de mure cu ramuri drepte, cum sunt Cherokee si Cheyenne trebuie taiati lastarii noi care dau de la butuc. In timpul perioadei de vegetatie este de dorit ca lastarii sa nu aiba mai mult de 30 cm. Cand lastarii noi cresc mai mult de atat, trebuie sa le taiati varfurile - asta va forta ramificarea inferioara pe ramuri, lucru care va intari lemnul si va face tufa sa suporte mai usor greutatea fructelor. Pe timpul iernii, ramurile laterale se scurteaza pana la 30-35 cm de la pamant, iar iarna tarziu se taie ramurile uscate.

Imediat ce a fost cules si ultimul fruct, vara, se taie toate ramurile batrane; tot atunci este un moment bun de a inlatura si lastarii tineri care par fragili.

Tufele de mure semi-cataratoare trebuie antrenate pe spaliere dupa cum am explicat mai sus si legate cu sfoara moale.

In general, in primul sezon recolta va fi mica. Daca tufa nu se dezvolta prea mult in aceasta prima perioada, taiati ramurile pana la 5-10 cm iarna tarziu pentru a forta aparitia unora mai viguroase. Din cel de-al doilea an si in cei care vor urma, lastarii vor creste mai vigurosi; ei trebuie legati pe spaliere cand au 1,2 - 1,6 metri. Unii cultivatori prefera sa astepte pana dupa ce au cules toate fructele si taiat ramurile batrane pentru a lega lastarii noi. Taiarea ramurilor batrane este o operatie foarte importanta pentru prevenirea bolilor. Dupa recoltare, inlaturati si ramurile fragile sau bolnave, lasand numai 4-8 lastari tineri; acestia se leaga pe spalier in forma de evantai, nu ca un buchet. Primavara se scurteaza orice lastar nou pana la 30 de cm.

Recoltarea
Recoltarea murelor cu ramuri drepte incepe cam la 1-2 saptamani dupa sezonul capsunilor; fructele tufelor semi-cataratoare nu incep sa se coaca decat de abia pe la mijlocul verii. Murele se culeg cand sunt negre.

Inmultirea
Este o operatie simpla, chiar si pentru gradinari incepatori. Cel mai bun moment este in septembrie; alegeti o ramura viguroasa, aplecati-o la pamant (fara sa o rupeti) si ingropati o portiune din ea in pamant, intr-o gaura de aproximativ 15 cm. Acoperiti cu pamant si nivelati. daca pare ca ramura va iesi la suprafata, asezati deasupra ei cateva pietre pe care sa le dati la o parte peste doua luni; udati bine daca mediul este foarte secetos.
Lastarul va prinde radacini in cateva luni si poate fi scos pentru a fi plantat in locul final in primavara anului urmator. Pentru asta, taiati lastarul-mama la aprox. 30 cm de noua planta si dezgropati tufa tanara fara sa-i deranjati prea mult radacinile

ACTIUNE   antiinflamatorie, dezinfectanta, cicatrizanta, efect hemostatic, efect tonic, depurativ ; inrudite cu zmeura au aceleasi proprietati terapeutice ,antocianii continuti dau culoarea rosu-albastruie fructelor si au proprietatea de a mentine vasele sanguine in buna stare ( studii recente au demonstrate ca aceste substante favorizeaza producerea de noi celule la nivelul vaselor de sange, ceea ce explica rolul in protectia cardio-vasculara, impiedica aparitia varicelor ); contin flavonoide ( acidul elagic ) care au efect antioxidant, reduc radicalii liberi ,acidul clorogenic si acidul cumaric pe care ii contin aceste fructe impiedica formarea substantelor cancerigene in organism, au proprietati hipoglicemiante , limitand productia de insulina, sunt o sursa importanta de acid folic, important pentru buna functionare a sistemului nervos cat si pentru refacerea globulelor rosii; studii recente au demonstrate efectul benefic al acestor fructe impotriva neoplasmelor bucale; regleaza digestia ( atat constipatia cat si diareea ), datorita taninurilor continute au proprietati astringente , iar fibrele pe care le contin murele favorizeaza procesul de detoxifiere al organismului; prin efectul puternic antioxidant confera protectie impotriva procesului de imbatranire
  INDICATIE in afectiuni inflamatorii ale aparatului respirator ( traheo-bronsite, faringite ) ale aparatului digestiv ( indigestie, enterocolite, meteorism, sindrom diareic, constipatie), hemoroizi, inflamatii ale mucoasei bucale
( afte, stomatite, gingivite), afectiuni dermatologice (eczema, furuncule, plagi infectate ), guta, boli de rinichi, afectiuni artritice, metroragii
CURA consta in consumul fructelor proaspete, infuzie de frunze, sau tinctura din fructe, frunze sau muguri de planta

Frunzele contin flavonoizi, acizi organici, inozitol, vitamina C,taninuri ceea ce le confera actiune astringenta, antidiareica, antiseptica, antispastica fiind folosite in diaree, colici abdominale, infectii urinare , afectiuni inflamatorii ale mucoasei bucale etc; se prepara o infuzie din frunze uscate care se consuma 1-2 cani/zi sau se face gargara de mai multe ori pe zi, sau comprese locale in caz de hemoroizi ; in leucoree se fac irigatii vaginale cu infuzie de frunze de mur

Fructele sunt deosebit de placute la gust si se pot consuma crude sau sub forma de gemuri, siropuri, sucuri; prin fierbere capata o aroma deosebita ; sunt nutritive si laxative

Tinctura din mladite tinere de mur regleaza glicemia, valorile tensionale, revigoreaza organismul

In uz extern se poate face un decoct din frunze de mur , util in tratamentul aftelor, ulceratiile gurii, inflamatii gingivale ( infectii orale produse de ciuperci, cum ar fi Candida ), sau extern in psoriasis, fisuri anale, inflamatii vaginale
  IN COSMETICA se pot face masti cu pulpa de fruct natural pentru tenurilegrase                                                                                                       

 COACAZUL NEGRU

 Fructele se consumă mai puţin în stare proaspătă, însă sunt foarte apreciate în industria alimentară, pentru fabricarea unei game de produse cum sunt siropurile, dulceaţa, pelteaua, băutui tonice etc.
Din frunze, vîrfuri de lăstari şi fructe se prepară medicamente şi ceaiuri calmante care se folosesc la prevenirea şi tratarea bolilor reumatismale, artritelor, diareii, hepatitei, scorbutului, oboselii generale, anghinei etc.
Coacăzul este o specie precoce, care intră pe rod din anul al 2-lea şi poate da producţii de 2,5 – 4,5 t/ha în anul al 3-lea, iar în anul al 4-lea poate fi considerat în plină perioadă de rodire,capabil să dea producţii de 7 – 10 t/ha.
În comparaţie cu ceilalţi arbuşti fructiferi recoltarea fructelor se face relativ uşor, dat fiind faptul că acestea ajung la maturitate în acelaşi timp. Această însuşire permite recoltarea lor mecanizată (cu combine sau alte maşini adaptate în acest scop). După recoltare fructele pot fi păstrate în stare proaspătă, în încăperi cu temperatura scăzută (6 – 8oC) timp de 3-5 zile.
Coacăzul se înmulţeşte uşor prin butaşi verzi, semilemnificaţi şi lemnificaţi, care se înrădăcinează în proporţie de 60 – 75 %.
Coacăzul se pretează în egală măsură atît pentru plantaţiile de tip industrial, cît şi pentru loturile de lîngă casă.
Rentabilitatea culturii este strîns legată de satisfacerea unor cerinţe biologice, proprii speciei, şi care pot fi asigurate prin cultivarea soiurilor şi hibrizilor cu potenţial productiv şi calitativ sporit, rezistente la principalii agenţi patogeni, şi aplicarea în totalitate a unei tehnologii corespunzătoare.
Coacăzul negru este solicitat în cantităţi nelimitate la export, la preţuri de valorificare foarte convenabile.
2. Biologia coacăzului
a) Însuşirile biologice şi morfologice ale plantei
Coacăzul negru (Ribes nigrum) aparţine familiei Saxifragaceae. Coacăzul este un arbust multianual (longevitatea fiind de 15 – 20 ani) cu vigurozitate diferită cu habitus compact sau răsfirat. Înălţimea medie a unei tufe este de 1,5 – 2,0m. Lăstarii principali cresc de la baza tufei, în număr de 20-25 bucăţi. Lăstarii la coacăzul negru au miros caracteristic imprimat şi în tulpini. Mugurii de rod sunt aşezaţi izolat pe toate părţile lăstarului, pe cînd la coacăzul roşu şi alb, mugurii de rod se află sub formă de buchete. Cei mai buni lăstari de rod sunt la vărsta de 1 – 3 ani. Florile de coacăz sunt hermafrodite. Sistemul radicular este foarte ramificat. Rădăcinele active ocupă o zonă de 10- 40 cm adîncime. Rădăcinele de schelet penetrează pînă la 1,0 – 1,5 m.
Perioada de rodire este între anii 4 – 10 cînd se obţin producţii economice asigurate de 2-3 kg/tufă. Coacăzul începe vegetaţia primăvara devreme. Înfloritul începe în a doua jumătate a lunii aprilie şi durează 10-12 zile. De la înflorire pînă la coacerea fructelor trec 7-8 săptămîni.
Fructul este o bacă ce poate atinge 1,0-2,5 g, are forma globular-ovală, este de culoare neagră. Epoca de coacere între soiuri este de 3-9 zile. Recoltarea începe cînd ultimul bob din ciorcine şi-a schimbat culoarea.
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Coacăzul negru poate fi cultivat în zone cu temperatură medie anuală de cca 8-10oC, cu precipitaţii suficiente 600-700mm şi bine repartizate în perioada de vegetaţie.
Coacăzul negru rezistă la temperaturi de pînă la 28-30oC, dar suportă mai greu temperaturile ridicate din timpul verii, cînd poate pierde frunzişul. Îngheţurile tîrzii de primăvară, însoţite de temperaturi sub -5oC, dăunează coacăzului negru, care înfloreşte foarte timpuriu. Porneşte în vegetaţie
la temperatura de peste 2-4oC. Legarea fructelor este optimă între 18-22oC. Deşi suportă umbrire
parţială, coacăzul negru reacţionează bine în condiţii de lumină deplină. Poate fi cultivat şi intercalat
în livezile pomicole cu distanţe mai mari între rînduri.
Plantele de coacăz negru se dezvoltă bine şi fructifică abundent pe solurile fertile aluvionare,
argilo-nisipoase, argilo-lutoase şi chiar argiloase, bogate în humus cu pH 6,0-6,5. Sunt nepotrivite
solurile sărace, nisipoase, precum şi cele acide, sărăturate sau cu exces de umeditate. Pentru
plantaţiile de coacăz se vor evita zonele bîntuite de curenţi reci în timpul iernii, precum şi cele în care
bat vînturi puternice şi secetoase în perioada înfloririi.
Ţinînd seama de cerinţele coacăzului faţă de factorii de mediu se recomandă cultivarea lui în
zonele de nord şi centru ale republicii.                                                         Tehnologia culturii
Alegerea terenului.Plantaţia de coacăz se înfiinţează pentru 10-12 ani, prin urmare, terenul
trebuie să fie bine ales şi curăţit de buruieni. Potenţialul mare de producţie al coacăzului negru se
manifestă pe terenuri joase, bine drenate, plane şi în pante de pînă la 5oC, cu expoziţia nordică, nordvestică,
sud-vestică, cu soluri cernoziomice de compoziţie granulometrică luto-nisipoasă, argilolutoasă
cu fertilitate naturală ridicată.
Pregătirea terenului Pentru înfiinţarea plantaţiilor de coacăz, terenul trebuie să fie bine
pregătii. Ca plante premergătoare sunt indicate leguminoasele, singure şi asociate cu păioase,
rădăcinoasele şi prăşitoarele timpurii. Un aport considerabil în asigurarea cu sustanţe organice îl aduc
îngrăşămintele verzi, cum sunt mazărea, bobul, lucerna etc.
Pregătirea terenului trebuie făcută cu cel puţin 60 zile înaintea plantării. Solul trebuie
desfundat la adîncimea de 35-40 cm, iar apoi mărunţit (cu grapă cu discuri, cultivator).
Fertilizarea este o lucrare de bază la pregătirea terenului. Prin urmare , înainte de plantare se
administrează cantităţi mari de îngrăşăminte organice şi minerale. Pentru fertilizarea de bază se
recomandă 60-80 t/ha gunoi de grajd şi 150-200 kg/ha superfosfat şi sare potasică o dată în 3-4 ani.
În cazul folosirii îngrăşămintelor azotoase în formă de selitră amoniacală se recomandă încorporarea
lor odată cu a celor de fosfor şi potasiu la adîncime sub arătura de bază. După plantare din 3 în 3 ani
îngrăşămintele se împrăştie pe suprafaţa rîndului şi se încorporează cu sapa sau la 10-12 cm cu
cultivatorul. În perioada de vegetaţie, după necesitate, se fertilizează cu azot 100-120 kg/ha primăvara
cu 8-12 zile înainte de înflorire.
Perioada de plantare Cea mai bună perioadă de plantare este toamna după căderea frunzelor,
cît timp temperatura solului permite continuarea activităţii ţesuturilor, ceea ce facilitează vindecarea
rănilor şi chiar apariţia rădăcinilor. Plantarea se poate face şi primăvara foarte timpuriu, înainte de
pornirea în vegetaţie a materialului săditor. Coacăzul începe vegetaţia foarte devreme, prin urmare,
plantarea de primăvară este riscantă.
Alegerea soiurilor. Pentru plantaţii de producţie se recomandă următoarele soiuri de coacăz
negru: Golubka, Minai Şmirov, Belorusskaia sladkaia, bine se dezvoltă soiurile de perspectivă:
Ojebyn, Nistor Kozin, Zagadka, Cernoglazaia etc. Aceste soiuri se preconizează şi pentru culesul
mecanizat.
Tehnica plantării
Se recomandă următoarele distanţe de plantare. În plantaţiile comerciale: 2.5- 3.0 m între
rînduri şi 0,5 - 0,8 m în rînd, la hectar revinind cîte 4,2-8,0 mii plante, în plantaţiile mici distanţa
scade pînă la 1,6 - 2,0 m între rînduri şi 0,5-0,8 m în rînd, respectiv 5,1-12,0 mii plante/ha.
Direcţia rîndurilor trebuie să fie N-S. În cazul culesului mecanizat mărimea plantaţiei pentru o
combină - 20 ha.
Coacăzul se plantează în gropi cu dimensiunile: 40/40/40 cm pe loturile de lîngă casă sau cu burghiul
şi maşina SŞN-3 ş.a. Înainte de plantare butaşii se fasonează şi se mocirlesc. Plantarea se face cu
8-10 cm mai adînc decît a fost în pepinieră. Odată cu plantarea se udă cu 5-6 litri de apă/plantă sau se
irigă cu 250-300 m3/ha. După plantare tulpinile butaşilor se scurtează la 2-3 muguri. În cazul plantării
toamna plantele se muşuroiesc.                                                                   Tîierile de formare şi fructificare
Prin tăieri se urmăreşte: formarea în scurt timp a unei tufe-viguroase, capabile să dea rod din anul III de la plantare, asigurarea şi păstrarea unui număr corespunzător de tulpini, care să dea producţii mari şi constante de fructe, menţinerea unui echilibru între creştere şi rodire.
Pentru executarea corectă a tăierilor trebuie să se ţină seama de unele particularităţi biologice ale coacăzului, cum sunt: creşterea anuală de lăstari lungi din zona coletului, capacitatea de a da producţii de fructe din anul II, rodirea coacăzului numai pe tulpini de I an, producţii mari de fructe pe tulpini de 2 şi 3 ani. În funcţie de scopul urmărit, tăierile se diferenţiază în tăieri de formare, tăieri de rodire şi tăieri de reîntinerire.
Tăierile de formare se fac în mod diferit după forma de conducere a coacăzului. În Republica Moldova coacăzul se formează în formă de tufă. Pentru aceasta după plantare, dacă plantele nu au fost tăiate înainte, cele 2-4 creşteri se scurtează la 2-3 muguri, din care vor creşte 2-3 lăstari pe fiecare ramură.
În perioada anului II la o tufă se vor găsi 2-4 ramuri primare şi pe fiecare cîte cel puţin 2 ramuri secundare  În medie pe tufă vor fi 6 ramuri de ordinul II, care se scurtează la 3-4 muguri. Celelalte creşteri de prisos se înlătură de la punctul de inserţie.
În primăvara anului III, pe cele 6 ramuri de ordinul II se vor găsi cel puţin 12 creşteri de ordinul III, chiar şi mai multe şi adăugător lăstarii din trunchi . Ramurile de prelungire şi laterale se scurtează cu 1/5, la fel şi lăstarii crescuţi porniţi din baza tulpinii. Pănă în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din primăvară a anului IV se aleg maximum 20 de tulpini de diferite vărste
Tăierea tufei formate de coacăz negru
–pănă la tăiere, – după tăiere
Tăierile de fructificare se efectuează corespunzător particularităţilor biologice ale coacăzului.Ştiind că rodirea la coacăzul negru are loc pe ramuri de 1-2 ani, se va ţine cont prin tăieri să se asigure permanent, în perioada de producţie, creşteri anuale şi de 2 ani. Tulpinile cu creşteri mici se vor suprima şi se vor înlocui cu tulpini de 1 an adventive sau cu creşteri viguroase pornite de la baza tulpinii ce trebuie înlocuită. Cu ocazia tăierilor de rodire se fac şi tăierile de igienă culturală, cînd se îndepărtează toate ramurile rupte, bolnave, precum şi cele ce îndesesc coroana sau care împedică executarea lucrărilor de întreţinere a plantaţiei

Tăierile de reîntinerire se aplică în perioada de declin a tufelor şi constă din îndepărtarea tuturor tulpinilor de la bază şi care depăşesc vărsta de 1 an. Concomitent se administrează îngrăşăminte organice şi minerale, în anul următor se reţin în tufă 12-16 tulpini, care se taie la 1/4 -1/3 din lungimea lor, în vederea ramificării.
Începînd cu anul al 3-lea se obţin producţii satisfăcătoare de fructe. Tăierile se aplică în continuare după principiile enunţate mai sus.
Întreţinerea solului în plantaţiile de coacăz
Terenul pe rînduri şi între rînduri în primii 2 ani de la plantare se recomandă să se menţină curat de buruieni prin praşile manuale şi mecanice, repetate, circa 3-4 praşile manuale şi 4-5 mecanice între rînduri.
Începănd cu anul al II-lea întreţinerea solului curat de buruieni se va face prin praşile mecanice repetate şi prin erbicidări pre şi postemergente combinate, cînd este cazul cu praşile manuale. Pentru combaterea buruienilor anuale graminee şi celor perene se vor folosi erbicidele Pantera 1,5-2,0 l/ha ori Zellex super 0,75-1,0 l/ha între rînduri cu soluţie de 250-300 l/ha.
Culturi intercalate. Pe terenurile unde sunt posibilităţi de irigare în primii 2 ani de la plantare intervalele între rînduri pot fi cultivate cu plante de talie mică, cum sunt: cartoful, sfecla, morcovul, mazărea, fasolea pentru păstăi etc. Lăţimea de interval cu plante intercalate trebuie calculată astfel ca de o parte şi alta a rîndurilor de coacăz să rămînă o zonă liberă, lată de 60 cm. Plantelor intercalate li se va asigura o tehnologie de întreţinere la nivelul superior.                                                                       Irigarea plantaţiilor
Cerinţele coacăzului pentru apă sunt destul de mari în timpul formării florilor, la sfîrşitul înfloririi, formării şi maturării fructelor şi în timpul diferenţierii mugurilor de rod.
Pentru menţinerea în sol a 70-80 % umiditate din capacitate de cîmp, cît este nevoie ca plantele să crească şi să rodească corespunzător, sunt necesari 3200-3500 m3/ha de plantaţie pe întreaga perioadă de vegetaţie. Cantitatea de apă pentru fiecare udare constituie 400-500 m3/ha, ceea ce corespunde cu 40-50 mm precipitaţii. În funcţie de posibilităţile existente udarea se poate face prin aspersiune, prin brazde (teren plan) şi prin picurare cu instalaţii speciale în acest sens.
Irigarea prin brazde se poate aplica la culturile din preajma locuinţelor , cînd configuraţia terenului permite. Brazdele se deschid de o parte şi alta a rîndurilor, la 70-90 cm de plante, cu orientare în direcţia pantei, care să nu fie mai mare de 5o, pentru a permite o curgere lină a apei. Dimensiunile brazdelor sunt de 10 cm adîncime şi 20-30 cm lăţime. După irigare brazdele se astupă cu atenţie.
Irigarea prin aspersiune se poate efectua pe toate tipurile de sol, inclusiv pe terenurile în pantă şi se practică la cea mai mare scară în producţie.
Irigarea prin picurare este o metodă nouă, pretabilă la cultura arbuştilor fructiferi. Irigarea prin picurare are unele avantaje comparativ cu celelalte metode de udare, printre care: consumul mic de apă, care se distribuie prin picurătoare în zona de răspîndire maximă a rădăcinilor active, eliminarea sărurilor din zona rădăcinilor; neadmiterea deplasării nivelului freatic către suprafaţa solului; utilizarea surselor de apă cu debite mici.
Odată cu irigarea poate fi aplicată şi fertilizarea. Prin intermediul apei doza aplicată este de două ori mai mică faţă de aplicarea lor clasică în stare solidă. În acest fel se evită poluarea apelor freatice cu azotaţi (nitraţi, nitriţi) aduşi prin levigare, producţia de fructe fiind tot atăt de mare ca şi la fertilizarea clasică, iar calitatea mai bună.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
În condiţiile Moldovei prejudicii mari îi aduc coacăzului bolile şi dăunătorii. Dintre cele mai răspîndite sunt făinarea, antracnoza şi rugina.
Făinarea coacăzului este produsă de ciuperca Sphaerotheca mors-uvae. Primele simptome apar de obicei la mijlocul lunii mai în faza de creştere intensivă a lăstarilor şi se manifestă prin pete mici de culoare albă, cu intensitate mai mare pe dosul frunzelor. Atacul se intensifică, atingînd apojeul în luna august, cînd cuprinde atît frunzele cît şi lăstarii. Pîsla albicioasă de pe frunzele atacate se brunifică, frunzele se zbîrcesc, iar marginile devin casante şi se rup. Vîrfurile lăstarilor atacaţi în faza erbacee se usucă şi aceştea se îndoaie
Măsurile de combatere: plantarea soiurilor rezistente la făinare; stropirea în timpul vegetaţiei pînă la înflorire şi după recoltarea fructelor cu suspensie de 0,1 % a preparatelor Karathane FN - 57, 18, 25 % sau suspensie de 0,04; 0,05% de Baileton 25 % sau cu soluţie de Sulfat de cupru 1,0 %.
Antracnoza coacăzului şi agrişului produsă de ciuperca Pseudopeziza ribes. Este cea mai periculoasă boală ce atacă plantaţiile de coacăz. Pagubele se datorează defolierii timpurii a ramurilor de coacăz, fapt ce determină producţia de fructe şi calitatea lor. Ciuperca atacă frunzele, pe ambele părţi ale cărora apar pete circulare sau neregulate, la început de culoare brună-roşietică, apoi cenuşie-albicioasă. Mai tîrziu petele confluiează acoperînd o bună parte din limb; ele capătă o culoare brună, iar frunzele atacate cad prematur, încă de la sfîrşitul lunii iulie. Ciuperca iernează numai pe frunzele atacate.
Pentru reducerea rezervei biologice a acestei ciuperci este necesară aplicarea unor astfel de măsuri ca: strîngerea şi arderea frunzelor atacate sau efectuarea aratului de toamnă pentru încorporarea în sol a frunzelor bolnave.
Pentru combaterea antracnozei se efectuează 4-6 tratamente fitosanitare, începînd de la faza cînd 10-15 % din mugurii florali sunt desfăcuţi pînă la creşterea noilor lăstari şi după recoltarea fructelor. Pentru tratament se pot folosi: Topsin M 70% suspensie de 0,1 % sau zeamă bordeleză 1,0 %.
Rugina coacăzului este produsă de ciuperca Cronartia ribicolă, care atacă frunzele. Pe partea superioară a frunzelor atacate apar pete galbene- roşietice şi pe cea inferioară pustule (băşici) de culoare galbenă-portocalie. Frunzele atacate de rugină se usucă şi cad.
Pentru reducerea rezervei biologice se recomandă strîngerea şi arderea frunzelor atacate sau încorporarea acestora în sol prin aratul de toamnă. În perioada de vegetaţie se va folosi pentru stropit zeamă bordeleză de 1,0 %, sau Baileton 25 %-suspensie 0,04-0,05 % pînă la înflorire şi după recoltarea fructelor.
Dăunătorii coacăzului
Sfredelitorul tulpinilor (Sesia tipuliformis) este foarte răspîndit în plantaţiile de coacăz. Este un dăunător specific al coacăzului, căruia îi produce pagube foarte mari prin atacul tulpinilor, care se usucă. Insecta în stare adultă este un fluture albastru-închis cu aripi sticloase, care au pe vîrf o dungă galbenă-portocalie. Fluturile zboară în perioada iunie-iulie şi depune ouăle în apropierea mugurilor. Din ouă apar larvele, care pătrund în ramuri, hrănindu-se cu măduvă. După aceea se deplasează spre baza tulpinilor, unde iernează.

Combaterea dăunătorului se face prin eliminarea, în cursul lunii mai, a tulpinilor atacate şi arderea lor. La plantare se vor folosi butaşi înrădăcinaţi sănătoşi. Pe cale chimică se va interveni, cu puţin timp înainte de pîrguirea fructelor, cu insecticide cu remanenţă redusă ca Actelic 0,15 %.
Păduchi de frunze sunt nişte insecte mici cu aparatul bucal adaptat pentru înpuns şi supt, lungi de pînă la 2,2 mm. Se întîlnesc mai multe specii de păduchi de frunze. Majoritatea sunt specii migrătoare, care dăunează frunzele. O specie se întîlneşte pe lăstarii lignificaţi şi una pe rădăcini. Cel mai des se întîlneşte păduchele lăstarilor de coacăz şi păduchele galicol al fructelor.
Păduchele lăstarilor de coacăz vatămă agrişul, coacăzul negru şi cel auriu. În perioada, cînd se umflă mugurii, larvele păduchilor de frunze ies din ouăle care au iernat pe lăstari şi se hrănesc cu frunzele ce se desfac. Frunzele vătămate se răsucesc, se strîng ghem, lăstarii tineri se îndoaie şi încetează de a mai creşte. După ce se scutură floarea larvele se transformă în femele, care dau naştere la cîteva generaţii, ce se dezvoltă în cursul verii. Toamna apare generaţia care depune ouăle.
Păduchele galicol al frunzelor –această specie se mai numeşte şi păduchele lînos al coacăzului. Este larg răspîndit. Vatămă îndeosebi frunzele tinere de coacăz roşu şi alb. Coloniile de păduchi se concentrează de obicei pe partea de jos a frunzelor. În locurile vătămate ţesutul frunzelor începe să crească anormal, formînd nişte umflături (gale) de culoare roşie-închis sau galbenă pe partea superioară a frunzelor. Astfel de frunze sunt bine vizibile. Plantele vătămate cresc încet, roada scade simţitor.
Cînd păduchii sunt numeroşi, frunzele se usucă şi cad.
Măsuri de combatere a păduchilor de frunze. Tăiatul şi nimicirea frunzelor vătămate de păduchele galicol al frunzelor la începutul apariţiei lui. Stropitul primăvara devreme al tufelor cu o soluţie de Actelic 50%- 1,5 l/ha. Stropitul se efectuează cu 20 de zile înainte de recoltarea bacelor. Folosind insecticidele este important să fie stropită bine partea inferioară a frunzelor, unde se concentrează păduchii de frunze şi partea de sus a lăstarilor cu coloniile păduchelui lăstarilor.
Păduchele de San Jose – vatămă coacăzul, agrişul şi mulţi alţi arbori şi arbuşti. Deseori păduchii sunt atît de numeroşi încît acoperă ramurile în întregime. Sugînd sucul din scoarţă, ei slăbesc mult planta şi inhibează dezvoltarea lăstarilor. Iernează în stadiu de ou (care este de culoare roşie-violetă) sub scuturile albe sau cenuşii –deschis ale femelei. În perioada cînd coacăzul înfloreşte se nasc larvele migratoare care se mişcă activ. Prinzîndu-se de scoarţă, ele se acoperă cu un scut şi, dezvoltîndu-se mai departe, rămîn imobile. Femelele depun ouăle în luna august. Păduchele are o generaţie pe an. Se răspîndeşte cu materialul săditor.
Măsuri de combatere. Folosirea butaşilor pentru înmulţirea coacăzului numai de la plantaţii sănătoase. Tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor atacaţi de dăunător din toamnă sau primăvara devreme pînă la dezmugurire. Pe tufele invadate ouăle păduchelui pot fi nimicite stropidu-se cu o soluţie de 1,0 % de Dnoc. Stropind în timpul verii împotriva moliei agrişului, viespilor şi altor dăunători, care vatămă frunzele, se nimicesc şi larvele migrătoare ale păduchelui din San Jose. Coacăzul mai este atacat şi de alţi dăunători ca paianjeni, musculiţe. Molii, viespi care se combat cu aceleaşi insecticide recomandate pentru păduchi şi sfredelitorul tulpinilor de coacăz.                                                Recoltarea fructelor
În condiţiile climatice ale Moldovei recoltarea coacăzelor are loc la sfîrşitul lunii iunie. Durata recoltării este de 10-12 zile. Momentul recoltării se stabileşte în funcţie de coloraţia fructelor, de felul transportului, de posibilităţile de depozitare şi valorificare. Pentru fabricarea gemurilor coacăzele negre se recoltează în momentul cînd bacele din vîrful ciorchinelui nu sunt complet coapte. Cele destinate congelării sau preparării sucurilor se culeg la deplina maturitate.
Recoltarea se face manual rupînd ciorchinul sau cu combine speciale, productivitatea cărora este de 98 ori mai mare decît cea manuală. O combină MPIA poate recolta boabele de pe 30-40 ha dacă plantaţia este constituită din soiuri cu coacerea fructelor de la timpurie pînă la tîrzie.
În mod obişnuit coacăzele se recoltează cu rahis, pe timp răcoros şi uscat, direct în ambalajele cu care ajung la beneficiar. În aceste condiţii şi la temperatura de 0-5oC suportă un transport de 6-8 ore în ambalage mari (5-6) kg şi pînă la 12 ore în ambalaje mici ( 0,5-1,0) kg. Se recomandă, ca fructele, pe măsura recoltării să fie prerăcite la temperatura mijlocului de transport (maşini izoterme). Grosimea stratului de fructe în ambalaje mai mari (4-8) kg nu trebuie să depăşească 12 cm pentru asigurarea unei păstrări mai îndelungate.
Coacăzele negre recoltate la începutul maturării se pot păstra în încăperi răcoroase timp de 8-10 zile, iar în depozite frigorifice cu temperatura de 0oC şi 90 % umeditate relativă-chiar şi o perioadă de 30-35 zile.
                                                               Ion Caraman, doc.hab în şt.agricole
                                                                    la Institutul Ştiinţifico-Practic  de

                                                            Horticultura si Tehnologii Alimentare
       

Coacazul rosu(Ribes rubrum)                                                                           Clasificare stiintifică
Regn:     Plantae
Încrengătură:     Magnoliophyta
Clasă:     Magnoliopsida
Ordin:     Saxifragales
Familie:     Grossulariaceae
Gen:     Ribes
Specie:     R. rubrum
Nume binomial
Ribes rubrum


Coacăzul rosu  este un arbust care face parte din familia Grossulariaceae, genul Ribes. Coacăzul alb este de fapt numai o variantă a coacăzului rosu.

Arbustul are frunze verzi numai în anotimpul cald, toamna frunzele se îngălbenesc si cad. Coacăzul rosu apare sub formă tufe cu înăltimea de 1 - 2 m. Tulpinile tinere au scoarta acoperită cu peri, tulpinile mai bătrâne au o scoartă de culoare brun rosiatică cu nuante mai închise până la negru cenusiu. Frunzele dintate pe margini, sunt relativ rotunde în formă de inimă cu o lungime de 4 - 10 cm si o lătime de 3 - 7 cm. Florile de culoare galben verzuie cu o lungime de 2 - 2,5 mm, sunt grupate în ciorchini formate din 4 - 8 flori. Fructele acestei plante, de tip bacă, sunt boabe zemoase sferice cu gust acrisor, de culoare rosie sau roz, care au un diametru de 6 - 11 mm, fiecare fruct continând mai multe seminte.

Fructul acestei plante se numeste coacăză  si nu trebuie confundat cu planta omonimă Bruckenthalia spiculifolia, plantă lemnoasă din familia Ericaceae.


Coacăzul rosu este răspândit aproape în toată Europa, în stare sălbatică pe marginea apelor cu soluri argiloase si umede, poate fi întâlnit numai în Belgia, Olanda, Franta, Italia si Germania în restul Europei apare numai sub formă de culturi, mai rar sub formă sălbăticită.                          Coacazul rosu are, fara indoiala, unele dintre fructele de padure cele mai apreciate. Asta datorita gustului acrisor si savorii deosebite. Bogatul continut de acid citric le face un adevarat aliment -medicament pentru afectiuni ale stomacului si
In privinta continutului de vitamina C, diversi autori au stabilit valori diferite, variind intre 40 si 155 mg/100 gr.

Principalele virtuti:
Fructele se caracterizeaza prin excelente proprietati aperitive si tonic digestive , fiind in acelasi timp un bun diuretic si depurativ (elimina toxinele).

Coacazele sunt racoritoare si au o actiune usor laxativa. Sunt considerate fructe tonice , de aceea sunt indicate in afectiuni insotite de febra si in caz de probleme acute (ale stomacului si intestinelor).

Acizii organici ( citric , tartric si malonic) au probabil efecte mai importante decat alte minerale sau vitamine prezente in fructe .

Cum le puteti consuma:
Este preferabil ca fructele sa fie consumate crude sau sub forma de sucuri . La fel ca in cazul altor fructe cu un continut mare de apa.

Modul de cultura este esential: utilizarea ingrasamintelor sintetice poate creste continutul de apa in detrimentul mineralelor si vitaminelor.  La fel ca in cazul coacazului rosu se potriveste si la cel galben  si alb!    

Catina alba 

Hyppophae rhamnoides

                                                                

- este un arbust cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie dar si ca planta ornamentala. Catina alba isi are originea in stepele Asiei Centrale, in regiunea Caucazului
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe etc

La noi in tara, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior al Siretului pana la Olt.

In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau, catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din Romania (este foarte intalnita in zona Berca – Nehoiu). De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii.

Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie – Tamarix gallica – si catina alba – Hippophae rhamnoides.

Nenumarate utilizari ale catinei albe
Fructele de catina se recolteaza din august pana la sfarsitul lui octombrie, esalonat, atunci cand fructul a atins greutatea maxima si continutul sau in substante active este maxim.

Uleiul de catina obtinut din aceste fructe este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: alcoolism, anemie, ulcer gastric si duodenal, alergii, reumatism, precum si in afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii sau hepatice. Are o actiune reconfortanta, calmanta, cu efecte usor narcotice.

Din fructele de catina se pot obtine nenumarate preparate cu efecte benefice asupra organismului, asa cum este si carotina, un amestec de fructe de catina si morcov, brevetat de profesoara Nicole-Livia Atudosiei, de la Universitatea Bioterra, si medaliat in anul 2002 la Salonul Inventiilor de la Geneva.

Cultivarea catinei
In agricultura, catina alba se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor similare celor intalnite la leguminoase, dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.

Cea mai folosita metoda de inmultire la catina este butasirea. Pentru aceasta aveti nevoie de lastari maturi, cu scoarta lignificata, pe care ii puteti ingropa toamna in pamant, acoperiti cu un musuroi. Udati bine imediat dupa plantare, butasii vor forma radacini si primavara vor pleca devreme in vegetatie.

Arbustul este putin pretentios in privinta solului, el crescand chiar si pe soluri nisipoase sau degradate. Datorita crengilor care prezinta tepi puternici, este o solutie pentru realizarea unor garduri vii, imprejmuiri de protectie a gradinilor, livezilor sau podgoriilor. Catina alba – Plata miraculoasa  – Catina alba si minunile ei terapeutice

Aceasta planta este cunoscuta pentru efectele ei terapeutice miraculoase inca din antichitate. Catina alba este considerata una dintre plantele cu proprietati nutrive de exceptie, facand-o sa fie considerata miraculoasa. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast. In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical.

Toata planta este medicinala insa partea cu cele mai multe substante active este fructul. Siropul de catina obtinut din fructe prin presare la rece are aceleasi efecte ca si fructele proaspete, deorece acest sirop pastreaza nealterate si fara sa se piarda toate substantele active terapeutice. Pulpa din fruct se ridica in strat la suprafata siropului, iar deasupra ei se gaseste o pelicula de ulei, care da siropului calitate terapeutica dar il si protejeaza. Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat măcesul si de 10 ori mai mult decât citricele.

Siropul de catina obtinut prin presare la rece, se consuma diluat cu apa minerala sau cu alte lichide, ratia indicata pentru o zi fiind de 3-4 linguri. In cazul eforturilor fizice prelungite sau in cazul eforturilor intelectuale deosebite, portia zilnica se poate dubla. Conform doamnei biolog Maria Pop, acest sirop nu se administreaza seara, intrucat poate tulbura somnul datorita energizarii produse: “Catina alba este cea mai dotata planta medicinala! Fructele ei ar trebui tratate nu ca simplu aliment, ci ca medicamente naturale de exceptie, adevarate produse farmaceutice oferite de natura gata preparate prin cea mai curata biosinteza. Asociind fructele de catină cu o nutritie adecvata, putem realiza un tratament eficient, preventiv si curativ. Catina este un biotrofic si un biostimulator de exceptie, un regenerator si un energizant dintre cele mai puternice, calitati datorate existentei in cantitati apreciabile a serotoninei. Serotonina este cel mai important factor antistres continut in fructele de catina. Este un hormon cerebral cu rol vasodilatator, dar şi constrictor, precursor al melatoninei, implicat in sinteza proteinelor si in reglarea nivelului glucozei; este un antioxidant eficace, evita formarea radicalilor liberi, este un bun imunomodulator, stimuland raspunsul imun al in apararea antibacteriana. Serotonina controleaza starea de veghe-somn, raspunsul la lumina-intuneric si procesul de mictiune nocturna”.
In cazul in care aveti acces la fructele de catina alba va indicam cum puteti sa va preparati singuri:
- Siropul de catina: Se selectioneaza fructelor cu culoarea cea mai portocalie, acestea fiind cele mai bogate în vitamine. Este indicat ca siropul sa se prelucreze in ziua recoltarii fructelor. Fructele se spala, apoi se preseaza. Siropul obtinut se introduce intr-un agitator din inox, unde se adauga zahar sau miere de albine. Compozitia se agita foarte bine pe parcursul mai multor ore, chiar si pana la 10 ore, dupa care siropul se poate pune in sticle inchise emetic.
- O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 g fructe de catina, care se fierb in 6 l de apa si 1 kg de zahar. Dupa racire, se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros.
- Vinul din fructe de catina: Se pun intr un vas de sticla 1 kg fructe zdrobite, peste care se toarna 5 l de apa fiarta si racita si 1,5 kg zahar. Pentru grabirea fermentarii, se recomanda sa se adauge si putina drojdie de vin. Se lasa 15 20 de zile, apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu apare suprafata vinului.
- Ceaiul de catina: se prepara din 1-2 lingurite de fructe de catina, zdrobite oparite cu 250 ml de apa clocotita, lasandu-se la infuzat timp de 30 minute. SE beau 2-3 cani pe zi.Este un ceai vitaminizant de exceptie.

“Fructele de catina contin vitamine liposolubile (A, E, F, D) instabile in mediu acid, cat si vitamine hidrosolubile (C, K, P si intreg complexul B) instabile in mediu alcalin. Convietuirea in fruct a acestor doua tipuri de vitamine, la un pH de 2-3, apare ca un paradox. Studiind fenomenul, cercetatorii au descoperit existenta unor membrane unidirectionale care, atat timp cat nu sunt distruse, pot pastra vitaminele. Asa se poate intelege de ce sucurile, gemurile si alte preparate din fructe de catina alba nu sunt atat de bogate in vitamine precum fructul in sine”, spune dl Stefan Manea, de la Hofigal.

Iata pentru ce este mai indicata catina alba si care sunt actiunile ei:
- Catina alba are actiune nutrivia, revitalizanta si de refacere pentru piele, are un continut bogat in componente nutritive esentiale pentru sanatatea pielii si are ca efect incetinirea procesului de imbatranire.
- Catina alba impiedica imbatranirea. Iata ce spune dna biolog Maria Pop despre utilitatea acestor fructe în geriatrie, “prin conţinutul în acizi graşi nesaturaţi cu rol în producerea de prostaglandine, ele reglează permeabilitatea membranei celulare împiedicînd îmbătrînirea şi ridarea tenului”.
- Catina alba stimuleaza regenerarea pielii si este foarte eficienta in tratamentul arsurilor, ranilor cu vindecare lenta si ulceratiilor.
- Uleiul de catină alba actioneaza pentru vindecarea unor maladii ale pielii precum eritemele, uscaciunea, mancarimile, eczemele, ajutand in vindecarea unor boli precum psoriazis si Zona Zoster.
- Catina alba este indicata in tratamentul bolilor tubului digestiv, avand  un efect de refacere nu numai a pielii de la exteriorul corpului, cat si pe cea din interior.
- Serotonina din fructele de catina au un important factor antistres si sunt cele mai eficiente antitoxine.
- Boabele de catina contin acea substanta numita serotonina, care este un foarte bun stimulent neurotransmitator, este un tonic cerebral si combate stresul.
- Protejand  pielea si mucoasele de actiunea nociva a unor radiatii, siropul de catina alba amelioreaza efectele nocive ale chimioterapiei in cazul bolnavilor de cancer.
- Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice.
- Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice.
- De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres.
- Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele.
- Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei.
- Mugurii de catina au efect afrodisiac.
- Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii.

„ Planta asta este o minune lasata de Dumnezeu pe pamant. In aproape 30 de ani de cand mananc zilnic boabe de catina n-am fost niciodata bolnav, iar acum, la cei peste 80 de ani pe care ii am in spate, ma simt la fel ca in tinerete”, este declaratia domnului prof. Victor Cireasa, despre catina alba.Dumitru Raducanu spune ca: ” fructul de catina este o intreaga farmacie intr-un fruct.”

Fructele de catina pot fi consumate ca atare, ca sirop sau ca ceai. Ca si cantitate de consum indicata nu avem o restrictie anume, ci aceasta se consuma atat cat suporta fiecare. Ca si important de retinut este faptul ca tot secretul este sfaramarea intre dinti si mestecarea semintei din fruct, aceasta fiind, de fapt, adevaratul depozit de vitamine. Pentru care eu efect energizant foarte mare si pentru a reusi sa dormiti seara, este bine ca fructele de catina sa se consume numai in prima pare a zile, efectul fructelor de catina fiind unul mai puternic decat cel al cafelei..

Pe timpul iernii, fructele se pastreaza foarte bine in miere de albine, dar se pot depozita si la loc racoros. Se pot consuma si fructe in stare uscata, cumparate de la Plafar sau de la magazinele naturiste.

Iata cum tratati diverse afectiuni cu catina alba:

•  Gripa, guturaiul, sensibilitatea la raceli. Se iau preventiv 4-5 lingurite de sirop de catina pe zi, pe stomacul gol, in cure de trei saptamani minimum. Odata afectiunea declansata, se iau pana la 10-12 lingurite de sirop de catina pe zi, pentru a hrani organismul si a-l ajuta sa se apere eficient.

•  Hepatita, ciroza hepatica – efecte miraculoase are sucul de catina administrat proaspat, o jumatate de pahar pe zi. In absenta sucului proaspat, un substitut foarte bun este si siropul, din care se ia o lingura de 3-4 ori pe zi, inainte de mesele principale. Tratamentul cu ambele tipuri de preparate de catina se asociaza cu un regim vegetarian strict.

•  Anemia – se ia pulbere de catina, cate o lingurita rasa de 3-4 ori pe zi, in cure de cate o luna.

•  Enterita, colita de putrefactie – se consuma suc proaspat in amestec cu morcov (combinate in proportiile indicate mai sus), 5-6 doze pe zi. Efecte foarte bune are si pulberea luata pe stomacul gol inainte de masa: 1 lingura rasa de trei ori pe zi, in cure de cate o saptamana.

•  Ateroscleroza, fragilitate vasculara – pulberea de catina, 1 lingurita administrata de patru ori pe zi pe stomacul gol, ajuta la mentinerea sanatatii, a elasticitatii si a integritatii vaselor de sange. Cele mai spectaculoase efecte se obtin cu un preperat format dintr-o lingurita de pulbere de catina, una de polen si una de miere. Se iau 4 lingurite pe zi din aceasta combinatie. Persoane care aveau de pilda fragilitate capilara pronuntata au eliminat acest neajuns dupa doua luni de tratament cu acest preparat. De asemenea, pacientii care aveau sechele dupa accidente vasculare s-au recuperat foarte rapid cu ajutorul acestui remediu.

•  Adjuvant in bolile grave (cancer, leucemie, scleroza in placi) – pulberea de catina, luata cate 1/2 – 1 lingurita inainte de masa, mareste apetitul, puterea de digestie, stimuleaza rezistenta si capacitatea de regenerare a organismului. Mai ales bolnavii care sufera de intoxicatie medicamentoasa, care tin regimuri alimentare restrictive ar trebui sa ia acest preparat.

•  Alcoolism si tabagism – studii facute in Rusia, tara in care tabagismul si mai ales alcoolismul sunt un adevarat flagel, au pus in evidenta ca tratamentul cu catina face mai usoara dezobisnuirea de aceste droguri si ajuta la indepartarea sechelelor intoxicatiilor cu ele. De pilda, s-a constatat la alcoolicii care au facut tratament cu catina in timpul curei de dezintoxicare ca probleme cum ar fi tremuratul mainilor, nervozitatea, iesirile violente sunt mult estompate fata de cei care nu urmeaza acest tratament. Se tin cure de cate trei luni, timp in care se iau 3-4 lingurite de pulbere de catina pe zi.

•  Adjuvant in bolile psihice – administrarea regulata a catinei mareste in timp nivelul de serotonina din creier, au concluzionat cercetatorii din Germania si Statele Unite. Serotonina este un neurotransmitator care induce o stare de curaj calm, foarte util celor care se confrunta cu depresii sau stari de teama. Cresterea nivelului serotoninei prin tratamentele cu catina micsoreaza simtitor numarul recidivelor bolilor psihice, dar si al sinuciderilor, al actelor antisociale etc. Se fac cure indelungate (6 luni) cu pulbere de catina: 1 lingurita de patru ori pe zi.

•  Eczeme infectioase – se zdrobesc fructele proaspete de catina si se aplica direct pe zona afectata, unde se lasa vreme de jumatate de ora. In final se clateste zona tratata si se lasa sa se zvante in aer liber. Pe eczemele uscate se aplica in final si un strat protector de ulei de catina.

•  Revigorarea tenului obosit – se aplica direct pe piele siropul de catina (al carui mod de obtinere a fost prezentat mai sus) si se lasa vreme de 20 de minute. Se spala apoi pielea cu un tampon de vata inmuiat in infuzie de musetel. Tratamentul se face de 2-3 ori pe saptamana.

• Boli de ochi – datorita extraordinarei sale bogatii in vitamina A, uleiul de catina este un elixir pentru ochi. El mareste acuitatea vizuala, combate oboseala oculara, incetineste evolutia bolilor de ochi.

•  Potenta, fertilitate la barbati si femei – uleiul de catina este cea mai bogata substanta naturala in vitamina E din lume. Vitamina E este supranumita si vitamina tineretii si a fertilitatii, tratamente de 2-3 luni cu ea ajutand la relansarea activitatii glandelor sexuale, la redobandirea vigorii si a dinamismului.

•  Regenerarea tesuturilor dupa arsuri, raniri, interventii chirurgicale – cura interna de o luna cu ulei de catina ajuta la regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, dubland practic viteza de vindecare.

•  Psoriazis, sclerodermie, dermatoze rezistente la tratament – tratamentul intern de minimum doua luni cu ulei de catina are un efect benefic deosebit asupra pielii. La persoanele sanatoase, cura cu ulei de catina face pielea mai stralucitoare, mai elastica si ii da un aspect tanar. In cazul persoanelor cu boli de piele cronicizate, cura cu ulei de catina grabeste, si in anumite cazuri, deblocheaza procesele de vindecare.

•  Accelerarea proceselor de dezvoltare mentala si fizica la copii – cinci picaturi de ulei de catina, luate de trei ori pe zi, ajuta la reglarea proceselor de crestere si maturizare a copiilor si pubertinilor.
Cateva utilizari externe ale uleiului de catina

•  Arsuri – se aplica ulei de catina pe locul afectat, dezinfectat in prealabil.

•  Protectia pielii la frig, vant si radiatiile solare – se unge pielea cu un strat subtire de ulei de catina inainte de a fi expusa la factorii agresivi de mediu. Aplicat pe piele, uleiul de catina are efecte de filtrare a razelor ultraviolete si a altor tipuri de radiatii cu efecte nocive asupra pielii.

•  Degeraturi (prevenire si tratare) – se aplica ulei de catina atat cat poate absorbi pielea pe zonele afectate sau care urmeaza sa fie expuse la frig.

 Catina rosie-Tamarix tetrandra & Tamarix ramosissima                                                                   Familia Tamaricaceae Link.
Genul Tamarix L.
Denumirea stiintifica: Tamarix ramosissima
Denumirea populara: Catina rosie

Descriere: Arbust indigen, decorative, cu inaltimea pana la 4 m, cu lujeri subtiri de culoare cenusiu – roscat.
Catina rosie - Tamarix

Frunzele sunt mici de 2-3 mm lungime solziforme.

Florile, care dau aspectul decorativ au de culoare alba sau roz si sunt slab mirositoare. Sunt dispuse in raceme spiciforme laxe, foarte numeroase. Inflorirea are loc in lunile iunie-iulie.
Catina rosie nu este pretentioasa fata de sol, fiind plantata chiar pe saraturi si nisipuri. In lunci este rezistenta la inundatii.
Tamarix ramosissima in pepiniera
Datorita suprafetei foliare reduse rezista la seceta. Lastareste si drajoneaza. Lemnul este folosit la foc. Scoarta si ramurile verzi contin substante tanante cu utilizari in tabacarie si medicina.

Inflorirea abundenta si frunzisul fin o recomanda ca specie ornamentala ce se planteaza izolat sau in grupuri.
Catina rosie in pepininiera Cobadin

Catina rosie in pepininiera
Inmultirea se face prin butasi lignificati.
Variabilitatea speciei
Var. ramosissima – raceme de 3-5 cm
        f. aestivalis – infloreste in iulie-august
        f. albiflora – flori albe
Var. odessana – raceme de 6-8 cm
Arbust spinos, ce peri stelati pe tulpini si pe frunze;

frunzele sunt inguste si lanceolate, florile sunt unisexuate dioice (apar inaintea frunzelor), mici si galbui, in inflorescente globuloase (cele barbatesti) si putin mai alungite (cele femeiesti), fructele sunt drupe, false, de culoare portocalie si grupate in ciorchini.

Efectele terapeutice ale Cătinei roşii

Anemia feriprivă (anemia datorată deficienţei de fier din organism) este cea mai răspandită deficienţă din întreaga lume. Pricipalele cauze sunt aportul exogen/alimentar insuficient, existenţa unor stări a organismului care necesită cantităţi crescute de fier (sarcină, alăptare, copii mici, stări de convalescenţă, infecţii), pierderea de sânge, absorbţia slabă a fierului.
Tamarix gallica, mătura de mare sau cătina roşie îşi trage numele de la râul Tamaris din apropiere de Pirinei. Efectele terapeutice sunt cunoscute din antichitate. Discoride sfătuia folosirea ca uz extern pentru clătirea cavităţii bucale, în durerile de dinţi, în leziuni tegumentare, antiparazitar. În Grecia florile de cătina erau folosite în icter (Fournier). Asigură o creştere ponderală semnificativă şi reglează creşterea corporală. În prezent gemoterapia prescrie mugurii acestei plante în anemie, acţionând asupra splinei care are un rol hematopoetic.   
Articole similare

    Opţiuni terapeutice pentru gripa la copii
    Strategii terapeutice pentru combaterea caşexiei
       Cătina roşie acţionează preponderent asupra măduvei osoase şi splinei, stimulează linia eritrocitară şi trombocitară, ramurile şi frunzele sunt astringente şi au efect diuretic, compresele externe au puternic efect hemostatic
Extractul din mlădiţe de tamaris-Tamarix gallica MG=D1 scade valorile colesterolului, tonifică organismul, creşte imunitatea nespecifică, stimulează apetitul, favorizează digestia şi asimilarea, asigură o creştere ponderală semnificativă. Studii clinice au demonstrat că îmbunătăţeşte funcţia de detoxifiere a ficatului, stimulează funcţiile hepatice, inhibă tioacetamida care are acţiune toxică şi carcionogenetică asupra ţesutului hepatic (Journal of enzyme inhibition and medicinal chemistry).
Prin stimularea liniei eritrocitare extractul gemoterapic de Tamarix gallica MG=D1, un produs al Laboratoarelor PlantExtrakt este un adjuvant în anemia feriprivă, stimulând hematopoeza şi funcţia splenică. Extractul din mladiţe de Tamarix gallica intră şi în compoziţia produsului Energotonic şi Energotonic junior.

Factorul curativ: muguri si fructe.
Afectiuni pentru care se recomanda: in tratarea bolilor maduvei osoase, splinei si ficatului; anemie si slabire excesiva; combate hepatita; tulburari de crestere; afectiuni ale maduvei osoase si splinei; in rubeola, mononucleoza infectioasa, hepatita virala, calculi biliari, limfocitoza, febra eruptiva, boala Hand-Christian-Schuller, anorexie si scadere ponderala, tulburari de crestere ponderala si slabire excesiva, hipercolesterolemie, boala Werlhof.; ca si diuretic, ca protector al ficatului; diuretic si sudorifer; antianorexic; hemostatic. S-a mai dovedit eficienta in tratarea tulburarilor de dentitie. Are si un puternic efect de coagulare a sangelui. Se foloseste impreuna cu alun si brad, in anemie; cu coacaz negru, in mononucleoza infectioasa; cu vita-de-vie in limfocitoza; cu ienupar, in hepatita; cu porumbar, in anorexie si scadere ponderala; cu brad, in tulburari de dentitie, cu carpen, in boala Werlhof.

Calitati curative si actiune farmaceutica:
Vitaminele C, B1, B2, carotenoide dizolvate intr-un ulei gras, acid folic, acizi grasi nesaturati, fitosteroli, inozitoli, acid nicotinic.
Vitaminizant de exceptie, depurativ, antidiareic. Catina contine multe vitamine, printre care amintim vitamina C, care ajuta la buna functionare a glandelor cu secretie interna si in procesul de eliminare a toxinelor; complexul de vitamina B, care intervine in procesele metabolice; beta-caroten; vitamina E cu rol de antioxidant.
Recomandari:

- infuzie din muguri de catina pentru eliminarea toxinelor
Una-doua lingurite la cana, 2 cani pe zi.
- extractul de muguri de catina, in tratarea bolilor maduvei osoase, splinei si ficatului, anemiei si slabirii excesive
- sucuri, marmelada, gem din fructe de catina
Sunt o valoroasa sursa polivitaminica.
- suc de fructe de catina pentru prepararea unor comprimate polivitaminizate
- gemoderivatul din fructe de catina impotriva diareei
Se administreaza in functie de varsta: nou-nascuti 5-10 picaturi/zi; sugari 1-6 luni 10- 25 picaturi/zi; copii 6-12 luni 15-30 picaturi/zi; copii peste un an 20-50 picaturi/zi; adulti 50-70 picaturi/zi, iar in asocieri cu alte extracte 30-40 picaturi de 2-3 ori/zi.
Preparare

Infuzie
Doua linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita. Se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in decursul unei zile.
Precautii, contraindicatii si alte comentarii-Nu exista!

GOJI Tibetan sau Lycium Barbarum                              Se spune ca fructele goji sunt sursa de energie si tinerete pentru cei care il consuma.
Fructele goji -stimuleaza longevitatea , fortifica sistemului imunitar, imbunatateste acuitatea vizuala,  protejeaza ficatul, imbunatateste circulatia .
 Fructele goji contin cea mai mare cantitate de antioxidanti, apoi contin aproape toti aminoacizii (componentele de baza ale proteinei), contin minerale Ca, Mg, P, Ge, Cr, Se, Zn, Cu, vitamina E,vitamina C, acizi grasi si o mare varietate de polizaharide si flavonoide, in special antocianozide.


Important de retinut este faptul ca fructele goji nu sunt aceleasi cu Catina de garduri. Se aseamana dar nu sunt identice.
In anumite regiuni izolate din Tibet, China si Mongolia creste o planta numita Lycium barbarum care produce fructe mici si rosii (asemanator unor boabe) numite boabe Goji. Mii de ani aceste boabe au jucat un rol important in prepararea mai multor tratamente chinezesti.

Luand  in considerare anuimite cercetari stiintifice, boabele goji sunt considerate fructe cu un nivel foarte mare de nutrienti.

Lista celor mai importanti nutrienti si vitamine o gasiti aici:

    Molecule polizaharide: boabele goji contin un tip special de polizaharide care intaresc sistemul imunitar si controleaza sistemului defensiv al corpului. Majoritatea proprietatilor vindecatoare ale boabelor goji sunt cauzate de aceste polizaharide.
    Amino acizi: surprinzator, boabele goji contin aproximativ 19 aminoacizi, cele care ajuta la formarea proteinelor si inclusiv cei 8 aminoacizi esentiali vietii. Nicio alta planta de pe Pamant nu poseda acesti aminoacizi.
    Vitamina C: boabele goji contin mult mai multa vitamina C decat alte fructe, ex. portocala
    Antioxidanti diferiti: boabele goji contine o gama larga de antioxidanti caroteni, cum ar fi beta-caroteni si zeaxantini. Aceste boabe reprezinta una din sursele cele mai bogate in beta-caroteni.
Pe langa acestea, boabele goji contin si o varitate de acizi grasi, complex de vitamine B, E si alti nutrienti.


Cum sa cresti goji in gradina

Fructele goji sunt alimente din ce in ce mai populare datorita continutului lor nutritiv ridicat. Pentru a avea parte de proprietatile lor benefice asupra sanatatii, afla ca le poti cultiva chiar in casa sau gradina ta! Afla, in continuare, ce trebuie sa stii despre cum sa cresti goji!
 
Plasarea in gradina

Arbustul goji are marele avantaj de a nu fi pretentios si de a se adapta diferitelor conditii de mediu, insa este de preferat sa il plantezi intr-un loc insorit al gradinii. In plus, este recomandat sa ii oferi suficient spatiu pentru a se dezvolta: goji poate atinge dimensiuni de circa 2,5 m in inaltime si latime!
 
Plasarea initiala in ghiveci

Inainte de a plasa arbustul goji in gradina, se recomanda plantarea intr-un vas, goji urmand sa fie transplantat in solul din exteriorul casei cand incepe sa se dezvolte. In acest caz, iata ce ar trebui sa stii:
 
    Pregateste radacinile, plasand planta intr-un vas cu apa la temperatura camerei.
    Intr-un ghiveci adanc, prevazut cu gauri pentru scurgere, adauga 1/3 nisip si 2/3 pamant de flori pentru a-i asigura plantei goji un mediu propice dezvoltarii.
    Fa o gaura in mijlocul vasului, in care vei introduce planta, dupa care acopera radacinile cu blandete, presand usor pamantul.
    Adauga apa din belsug si continua sa uzi planta, mentind solul umed in permanenta, pentru inca 2 saptamani sau pana cand descoperi o noua plantuta, moment in care o poti transplanta in gradina.

Recomandari pentru solul din gradina

Goji se adapteaza cu usurinta diverselor tipuri de sol din gradina, de la argiloase la argilo-nisipoase si nisipoase. Cu toate acestea, cel mai recomandat este solul organic. Cele mai bune rezultate vor fi obtinute daca solul gradinii are un pH cuprins intre 6.8 si 8.1.
 
Ingrijire

In primele luni de dezvoltare, este important sa ii acorzi arbustului goji o atentie sporita. Asigura-te ca beneficiaza de 8 ore de lumina pe zi pentru a face flori. De asemenea, uda-l cu moderatie si ofera-i ingrasamant din alge, dar in cantitati mici.
 
Taierea arbustului goji

Pentru a-i tine dimensiunile sub control si a-i da forma dorita, arbustul goji poate fi taiat periodic. De regula, taierea se face pe durata sezonului rece, insa, daca vrei sa ii modifici aspectul, o poti face de-a lungul intregului an.

In primul an de la plantare, este recomandat sa realizezi ajustari minore. Identifica tulpina principala - cea mai mare si mai sanatoasa - si incepe sa reduci, treptat, dimensiunile tulpinilor laterale. Scopul este acela de a lasa tulpina goala pe o lungime de circa 40 cm de la nivelul solului. Cand arbustul goji atinge dimensiunea de aproximativ 60 cm, inlatura-i varful pentru a-i permite sa dezvolte noi ramuri.

In ceea ce priveste plantele adulte, inlatura crengutele de pe tulpina pana la o lungime de circa 40 cm si pe cele care nu produc flori, sunt uscate etc. De asemenea, continua ajustarea periodica a varfului arbustului, ori de cate ori iti doresti ca acesta sa produca noi ramuri. Nu in ultimul rand, retine ca perioada propice pentru taiere este la finalul sezonului de producere a fructelor goji.

Citeste mai mult pe: http://gradina.acasa.ro/arbusti-249/cum-sa-cresti-goji-in-gradina-165294.html#ixzz2FsoKmzYP

AGRIS                                                           

  Agris verde "Pallagi Orias": Perioada de coacere este la 10-20 iulie. Fructul este mare aproximativ 6 gr eliptic, de culoare verde-galbui. Este altoit pe portaltoi "Ribes Aureum" pe trunchi inalt, pe care soiul este foarte productiv.

Agris rosu "Piros Izletes": Tufele sunt de vigoare mijlocie, cu ghimpi subtiri si rari. Soiul este productiv cu rezistenta buna la boli.Fructele sunt mari 5 g, de culoare rosu inchis. Pulpa este rosu galbui, cu gust armonic, placut.Agris rosu "Piros Izletes": Tufele sunt de vigoare mijlocie, cu ghimpi subtiri si rari. Soiul este productiv cu rezistenta buna la boli.Fructele sunt mari 5 g, de culoare rosu inchis. Pulpa este rosu galbui, cu gust armonic, placut.
Denumire stiintifica: Ribes uva-crispa.

Agrisul (Ribes uva-crispa) este un arbust de talie mică, cu ramuri spinoase, care fructifică abundent începând cu al treilea an de la plantare.

Fructele culese devreme pot fi folosite pentru prepararea gemului, iar cele coapte pot fi congelate sau consumate proaspete, dar pot fi preparate si ca supă sau sos. Fructele conțin multe vitamine (A, B1, B2, C etc.) si sunt foarte sănătoase, ele putând fi culese pe o perioadă destul de lungă, deoarece nu se strică nici dacă sunt lăsate mai mult pe tufă.Agrisele dulci se pot recolta de doua ori intr-o perioada relativ scurta de timp. Prima oara acestea se pot culege inainte inainte de a se coace complet, pentru a se face dulceata sau pentru a se congela;  cand sunt coapte agrisele se culeg pentru a se consuma proaspate.
Cultura agrişului

De obicei, creşte sub formă de tufă dar poate avea si formă de pomisor. Dacă aveţi agriş pomişor, susţinerea cu tutor este obligatoriu, altfel se rupe foarte uşor mai ales dacă se umple de fructe. Este un arbust nepretențios, se simte bine si în semiumbră, dar, ca majoritatea arbustilor, necesită tăieri de mentinere în fiecare primăvară. La tăiere, se îndepărtează lăstarii bătrâni, rupţi sau uscaţi, din cei tineri crescuţi anul trecut se lasă 2-3, care se scurteză la 0 treime, dar nu se mai taie în anii următori. În mod ideal tufa are 12-13 de ramuri fiecare având vârsta între 1-4 ani.

Primăvara poate fi fertilizat cu bălegar sau compost. Solul din jurul tufei poate fi menţinut umed şi liber de buruieni, folosind tehnica mulcirii, mai ales în perioada când se coc fructele, acest lucru contribuind la formarea fructelor mai mari.
Boli si dăunători la agriş
Aceasta planta nu este deloc pretentioasa. Nu trebuie decat sa o plasati intr-un loc cu soare, unde sa aiba parte de un pamant uscat. Roadele sale nu sunt foarte bogate, insa daca solul este umed si contine var si humus, fructele vor fi mult mai mari. Ca acest lucru sa se intample, udati pamantul cat mai mult in timpul coacerii, iar pe timpul toamnei si primaverii ingrasati-l cu compost.

Si tufele de agrise sunt sensibile la ger, putandu-le creste rezistenta daca, dupa ce culegeti recolta, le tundeti pentru intretinere. Crengile care au 1-2 ani nu trebuie sa aiba mai multi de 2 lastari. Daca observati crengi batrane sau bolnave, taiati-le.
Agrisele, ca majoritatea arbustilor si pomilor, primăvara devreme pot fi atacate de afide, care produc daune semnificative, de aceea la prima aparitie al acestora se fac tratamente cu Decis 2,5 EC, Karate 2,5 WG, Talstar 10 EC, Calypso etc.

Fainare pe fructe la agris.Agrisul este sensibil la făinare, de aceea se recomandă efectuarea tratamentelor preventive repetate, cu fungicide, cum ar fi Tilt 250 EC, Dithane 50 WP, Rubigan, Topas, Thiovit Jet etc. Păstrând tufa aerisită prin tăierile de menţinere şi plivind buruienile din jurul lui, care contribuie si ele la menţinerea umezelii, putem preveni infectiile cu ciuperci care sunt avantajate de un mediu umed.

PORTOCALUL                                                                                         Portocalul face parte din familia citricelor si isi are origina in Asia, in zona India, Pakistan, Vietnam, China. El a fost adus in occident de catre arabi, iar astazi se cultiva cu succes in SUA, Brazilia, Africa de Sud, Mexic, China si in zona mediteraneeana, de la Spania, Italia, Egipt, Maroc pana la Turcia si Grecia.
In multe tari s-a preluat denumirea de „orange”, dar exista si alte denumiri, de exemplu in Olanda se numeste „mar chinezesc”. In Spania, Portugalia si Italia sunt nume derivate din orange, adica Naranja, Laranja si Arancia. Denumirea din limba romana poate proveni de la tara Portugalia care era candva cel mai important exportator de portocale dulci.
Exista mai multe tipuri de portocale. Cele mai raspandite si mai cunoscute sunt Portocalele persane. Cele mai dulci apartin soiului de Portocale Florida, California, Valencia. Cand portocalele au la baza pulpei inca 2-3 feliute mici, fac parte din categoria Portocalelor Navel. Sa nu uitam nici Portocalele rosii Ruby, la fel de savuroase. Cand portocalele sunt combinate apar hibrizi de tipul Mandarinelor.
 
Fruct hranitor si delicios, portocala este bogata in vitaminele A, B, C, in calciu, magneziu, fier, fosfor, sodiu si alte minerale, de aceea este indicata pentru sanatatea copiilor.
Portocala dulce contine vitaminele B1, B2, B6, C si minerale precum fierul, calciul, magneziul, fosforul, zincul.
Portocala amara se apropie ca gen de lamaie si mandarina.
Ca o adevarata sursa de vitamine si energie pentru organism, portocalele se digera rapid, iar zaharul pe care il contin este imediat absorbit in sange. Se spune ca cei care consuma portocale sunt mereu tineri si vigurosi, deci este un adevarat tratament anti-imbatranire.

Portocalul este o planta de decor foarte frumoasa, nepretentioasa si care se dezvolta foarte repede. Acesta poate fi plantat si afara in locatiile cu clima blanda, insa este de preferat ca el sa fie tinut intr-un ghiveci, astfel incat sa fie mutat atunci cand vine frigul.
Iarna tolereaza si nivele scazute de lumina atata timp cat sunt tinuti intr-un mediu mai uscat - intra in perioada de repaos la temperaturi de aproximativ 12 grade C, iar fructele inca se pot coace. Aceasta metoda au folosit si gradinarii lui Ludovic al XIV-lea pentru ca portocalii sa fie mereu in floare. Suprimand udarea arbustilor pana in punctul defolierii si apoi reluarea udarii normale, ei au reusit sa "pacaleasca" portocalii sa infloreasca tot timpul anului.Portocalii  sunt plante subtropicale si cresc mai mult sau mai putin in regiuni subtropicale. La cele mai multe specii, perioadele de crestere abundenta alterneaza cu perioade de repaos de cateva saptamani. Majoritatea mediilor interioare ofera conditii destul de bune (caldura) ca arbustul sa creasca tot timpul anului, mai putin in perioadele cele mai reci si cu mai putina lumina natura (iarna). Nu este ciudat ca arbustii sa faca recolte de 3-4 ori pe an, mai ales cei din speciile acre.

Mult mai usor de crescut in interior sunt speciile acre, cum sunt lamaii sau lime; acestea fac mai repede fructe si sunt inflorite mai tot timpul. Unele varietati, cum este Calamodin, se preteaza foarte bine la mediile inchise, chiar pare ca le prefera.
Plantare
Portocalul se poate planta foarte usor cu ajutorul semintelor. Scoate cateva seminte dintr-un portocal, spala-le bine cu apa curata, lasa-le sa se usuce pe un prosop curat si apoi introdu fiecare samanta intr-un pahar de unica folosinta in care ai pus un sol nisipos sau pamant special pentru citrice, achizitionat de la magazinele de specialitate. Samanta trebuie sa fie introdusa aproximativ  un centimetru in pamant.

Este recomandat sa plantezi in pahar de plastic pentru ca  este posibil ca nu toate semintele sa incolteasca.

Nu uita sa dai o gaura pe fundul paharului pentru a se scurge surplusul de apa si pentru a evita sufocarea semintei si eventual a radacinilor.

Dupa plantare, uda din belsug solul si elimina surplusul de apa din farfuriuta.

Udare
Dupa insamantare , ar fi bine sa uzi portocalul la fiecare 3 zile. Acesta are nevoie de umiditate pentru a se dezvolta si pentru a rodi. De asemenea in sezonul cald, ar fi bine sa uzi planta o data la doua zile, sau chiar mai des daca pamantul este uscat. Acest lucru depinde foarte mult si de locul in care este asezat ghiveciul. Daca portocalul sta in bataia directa a soarelui, este foarte posibil sa aibe nevoie chiar si de udare zilnica.
Portocalii nu suporta sa fie udati mai mult decat e nevoie, iar daca pamantul din ghiveci e mereu jilav, radacina va putrezi. Udati arbustul la fel ca pe celelalte plante de apartament, adica lasati pamantul din ghiveci sa se usuce putin inainte de a uda din nou. Cel mai bun tratament este sa stropiti frunzele cu apa, pentru a pastra un nivel de umiditate ridicat.

Portocalii raspund repede la tratamentul cu substante fertilizatoare, si, de asemenea, orice deficienta de substante nutritive este usor observabila.
In sezonul rece insa este suficient ca planta sa fie udata chiar si o data pe saptamana pentru ca solul isi va mentine umezeala pentru mai mult timp.

Sol

In primul rand, este foarte important sa optezi pentru un ghiveci din ceramica pentru ca acesta mentine umezeala de care portocalul are nevoie. Pe fundul ghiveciului se aseaza cateva bucati de ceramica sau pietre de rau, iar apoi se adauga un amestec de lut si nisip.

Acest amestec este optim a mentine umiditatea de care au nevoie radacinile plantei.
Afara au nevoie de in jur de 4 ore de plin soare pentru a se dezvolta bine si a face fructe. In interior, citricele au nevoie de foarte multa lumina puternica, mai ales in perioada de crestere.

Fertilizare
In primii doi ani de la plantare, este recomandat sa oferi portocalului produse de fertilizare. Opteaza pentru un produs care contine mai mult fosfor pentru stimularea formarii de flori si fructe. Fosforul se gaseste intr-o cantitate seminificativa si in ingrasamantul natural. Totusi, pentru a evita supra ingrasarea, este bine sa nu folosesti ingrasamantul pentru prea mult timp.

Altoire

Altoirea poate fi facuta doar incepand cu momentul in care tulpina portocalului  atinge grosimea unui creion si doar in perioada mai-august.

Altoirea poate fi facuta la orice gradina botanica, magazin specializat pe plante si gradina sau sera cu flori. Dupa altoire, trebuie sa lasi „bandajul” facut aproximativ 1 an de zile.

Cu o saptamana inainte de altoire, ar fi bine sa uzi in fiecare zi portocalul pentru a stimula circulatia sevei.

Daunatori

Cei  care doresc sa cultive portocali trebuie sa stie ca sunt putini daunatori care ataca in conditiile din interior; combaterea lor este direct legata de sanatatea plantei.
Acarienii (micii paienjeni rosii) sunt cei mai enervanti daunatori; le plac plantele uscate si netratate cu substante fertilizatoare, asa ca daca arbustul dvs. e bine udat si "hranit", nu va avea nici o problema. Puricii de plante.
Exista si alti daunatori, dar sansele ca ei sa atace planta de interior sunt foarte mici:
- afidele, care se aduna in jurul mladitelor si a frunzelor noi.
- rugina frunzelor.

Mancand constant portocale, aveti sansa de a tine departe raceala.
De asemenea, sucul de portocale este folosit cu succes in tratarea diferitelor boli fiindca este o sursa clara de energie si mareste rezistenta corpului impotriva infectiilor. Imbunatateste digestia si contribuie la cresterea apetitului. De asemenea, este indicata in tratarea constipatiei. Cand sucul de portocale este indulcit cu miere, poate fi recomandat pentru cei care sufera de boli de inima.
Din florile si frunzele de portocal se obtine o infuzie folosita ca sedativ si somnifer, in insomnie si migrene.
Din cauza continutului mare de calciu si vitamina C, portocalele sunt indicate in tratarea bolilor de oase si dinti.
Copiilor care au intarzieri de crestere, anemicilor si celor care sufera de rahitism, li se recomanda cura de portocale, mai ales sub forma de suc natural.
Esenta din coaja de portocala se utilizeaza cu succes si in industria cosmetica, cu precadere pentru aromatizarea anumitor preparate sau pentru realizarea mastilor. De asemenea, intra in compozitia parfumurilor din categoria celor citrate.

Atunci cand cumparati portocale, este bine sa alegeti fructe coapte care au coaja cat mai portocalie. Cand o portocala pare grea, inseamna ca are mai mult suc. E perfecta. Evitati-o pe cea care pare usoara fiindca este seaca.
Spalati bine portocalele inainte de a le pune in fructiera sau in frigider, chiar daca nu-i folositi coaja. Se stie ca acest fruct face parte din categoria celor mai stropite cu pesticide.
Cel mai cautat este sucul de portocale, potrivit pentru toate varstele. Apoi gemul, marmelada, glazura, dulceata, salata de fructe, tarta cu portocale, sarlota, spuma cu portocale si iaurt, friptura de porc cu portocale, inghetata de portocale, tortul cu portocale, negresa cu portocale, clatitele cu portocale, orezul cu portocale, rata cu portocale, crema de portocale, fileul de cod cu sos de portocale. Si lista poate continua cu foarte multe retete.
 
Important este sa-i invatam pe copii sa manance fructele naturale. Simple sau in combinatie cu alte fructe. Pentru a-i atrage, decorati-le farfurioara cu un desen special realizat din feliile de portocala. O casuta, un chip, o minge, un vaporas. Daca e mai simplu, combinati-le cu biscuiti, fursecuri, sosuri de ciocolata.
Multe gospodine folosesc coaja de portocale rasa punand-o in compozitia checurilor, a cozonacilor, a fursecurilor, a torturilor si al altor prajituri. Important este sa o utilizati numai proaspata, nu pastrata rasa in diferite flacoane
      

Rodiul (Punica granatum) 

-este o specie pomicola milenara, originara din Iran, care populeaza zone intinse in bazinul mediteranean, in Nordul Africii, Asia, America si Australia.

Despre vechimea acestei culturi stau marturie portiuni de ramuri, fructe si seminte, resturi de flori, folosite in decoratiuni funerare, precum si unele obiecte de podoaba si de uz casnic, miniaturizate, cu aspect de fruct, descoperite in mormintele faraonilor de la Ghizeh, Karnak si Tel-El-Amarna.



Rodiile, fructele sale, sunt bogate in zaharuri (8 - 20%) si acizi si se consuma in stare proaspata, sau ca salata sub forma de bauturi nealcoolice.

Sucul de rodie este acidulat si racoritor si are insusirea de a stimula digestia si de a reduce temperatura corpului in timpul febrei.

Din cojile de rodie se obtine tanin, din seminte ulei vegetal, iar din flori vopsele de culoare rosie sangerie sau rosie violacee.

Lemnul plantei este dur si de culoare galbena, se lustruieste usor si se foloseste in special pentru confectionarea unor obiecte de artizanat.

Unele varietati de rodiu prezinta flori cu un colorit fascinant si de aceea sunt folosite ca plante ornamentale pentru decorarea parcurilor.

Plantele cresc sub forma unor tufe arbustoide, cu 4 - 6 tulpini ce nu depasesc inaltimea de 2 - 4 m.Pe fiecare tulpina se formeaza ramificatii subtiri si pletoase, grupate cate 2 - 3 la un loc.

Ramurile de rod sunt scurte (2 - 3 cm) si poarta frunze opuse si ovale, glabre si lucioase, care cad toamna tarziu.

Florile formate pe ramuri au stilul lung si leaga fructe, iar cele care apar mai tarziu pe lastari au stilul scurt si avorteaza.

Fructele sunt mari (200 - 800 g), sferic turtite si de culoare galbena cafenie, pana la rosie zmeurie.

Soiurile cele mai raspandite in cultura sunt: Spanish Ruby, Paper Shell, Musket Red, Vellodu, Wanderfull, Meles melli, Bala Mursal etc.

Rodiul are nevoie de un climat mai bland in timpul iernii (pana la -15°C) si suficient de umed si de cald in cursul vegetatiei.Cere soluri fertile, usoare si profunde.
Se adapteaza usor si fructifica normal si pe solurile nisipoase, calcaroase si pietroase situate de pe plantele insorite.

In zonele cu iernile reci (cu temperaturi sub -18°C), rodiul se cultiva protejat.

Rodiile in Romania

La noi in tara, conditii favorabile pentru cultura rodiului se intalnesc in Delta Dunarii, la Mangalia, Turnu-Severin si Arad, unde se resimte din plin influenta climatului mediteranean.

Plantele se inmultesc prin butasire, marcotaj si altoire.Butasii au lungimea de 25 - 30 cm si se confectioneaza din ramuri anuale groase de 0,5 cm.

Pentru inradacinare si fructificare, butasii se planteaza in pozitie verticala, pe terenuri maruntite si afanate, la distanta de 90 - 100/15- 20 cm.

Dupa plantare, randul de butasi se biloneaza.In cursul verii solul se mentine curat de buruieni, se iriga si se fertilizeaza suplimentar.

Dupa 1 - 2 ani, cand plantele s-au imputernicit, se scot si se planteaza in parcelele de productie la distantele de 3 x 3 m sau 4 x 4 m.

La plantare, in fiecare groapa se administreaza cate 5 - 6 kg de mranita. Plantele se conduc ca tufa joasa sau evantai.

Pentru intretinerea culturii se aplica 4 - 5 prasile, 2 - 3 udari, o fertilizare organica cu 20 kg de mranita pe tufa si 4 - 5 tratamente pentru combaterea fluturelui fructelor (Virochola isocrates) si a bolilor produse de unele specii de Cercospora si Gleosporium.

In fiecare an se fac taieri de productie, care constau in: suprimarea ramurilor din interiorul coroanei, a celor uscate, rupte sau bolnave si scurtarea tulpinilor viguroase, pentru mentinerea simetriei coroanei.

Lastarii vigurosi se scurteaza cu 1/3 - 1/4 din lungime, iar cei debili, care poarta flori, se indeparteaza in proportie de 40 - 50%, cu 2 - 3 saptamani inainte de inflorit.

Dupa 6 luni de la inflorire, fructele ating maturitatea de recoltare. In bazinul mediteranean, rodiile se recolteaza in septembrie - octombrie, cand coaja si sucul dobandesc caracteristicile soiului.

Fructele de rodie se desprind de ramura prin taiere cu foarfeca, intrucat sunt tari si nedetasabile.Un pom poate produce anual 70 - 200 de fructe.

Rodiile recoltate se transporta in cosuri sau containere la hala de sortare, unde se tin 5 - 6 zile, in straturi subtiri (2 - 3 randuri) pentru a se evidentia mai usor punctele lovite.
Dupa sortare se expediaza la locurile de pastrare si prelucrare.

In unele tari, rodiile se pastreaza in depozite cu atmosfera controlata, cu temperatura de 1 - 2°C si umiditatea aerului de 80 - 85%. In altele, fructele mature raman multa vreme pe pom, pentru esalonarea culesului si sporirea calitatii lor.

Prof. univ. dr. Nicolae CEPOIU

Curmale, smochine si stafide
Cui nu-i plac curmalele, smochinele sau stafidele? Tuturor, de la copii la bunici. Pe langa placerea de a le consuma, fructele uscate aduc o serie de beneficicii sanatatii nostre.

Consumati smochine, stafide si curmale, ne indeamna si profesorului Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare Bucuresti. Consumand aceste tipuri de fructe, asigurati organismului necesarul de vitamine si minerale.

Curmalele

Reprezinta un adevarat depozit natural de energie. Magneziul continut de curmale tonifica muschii si previne imbatranirea. Calciul, potasiul si cuprul fac din curmale alimente exceptionale, recomandate tuturor categoriilor de varsta.

Pentru ca au un puternic efect energizant, curmalele sunt recomandate cu precadere anemicilor, celor extenuati, convalescentilor, copiilor, sportivilor, persoanelor in varsta.

Cand le cumparati, trebuie sa fiti foarte atenti, ne atentioneaza profesorului Gheorghe Mencinicopschi. „Cumparati curmale proaspete, nu invelite in glucoza, sterilizate sau uscate artificial!“ Dupa cumparare, se pastreaza in frigider si se consuma in maximum doua zile. Acest fruct este contraindicat diabeticilor.

Continutul pentru 100 g de curmale: calorii - 277 kcal.; proteine - 1,9 g; glucide - 74 g; lipide - 0,6 g; fibre alimentare - 8,7 g.

Smochinele

Sunt o sursa buna de magneziu, necesar bunei functionari a sistemului nervos. De asemenea, smochinele contin vitaminele A, B si C, care intaresc imunitatea si previn virozele respiratorii.

Crude sau uscate, smochinele au proprietati diuretice, laxative si emoliente. Datorita continutului de fibre, smochinele stimuleaza digestia, contribuie la eliminarea toxinelor si impiedica asimilarea grasimilor. De aceea, se recomanda aceste fructe si in curele de slabire, insa cu moderatie, in cazul celor uscate, care au multe calorii si mult zahar.

Cei care au diabet pot consuma smochine doar la indicatia medicului. Asta pentru ca smochinele au un continut ridicat de glucoza si fructoza.

Iata ce contin 100 g de smochine crude: magneziu - 20 mg; calciu -54 mg; fier - 0,6 mg; potasiu - 240 mg.

In cazul a 100 g de smochine uscate avem: magneziu: 54 mg; calciu - 160 mg; fier - 2,5 mg; potasiu - 770 mg.


Stafidele

Acestea provin dintr-un soi deosebit de struguri, care nu au samburi si care sunt uscati. Atentie insa! Prin uscare, ei devin hipercalorici, ajungand la 270 de calorii la 100 de grame.

De asemenea, stafidele au un continut ridicat de glucide: 68 g/100 g, ceea ce le confera proprietati energizante si revigorante. Se recomanda consumul de stafide si datorita continutului bogat in potasiu. Astfel, stafidele stimuleaza functionarea sistemului nervos si a celui cardiovascular.

Pentru ca sunt bogate in antioxidanti si vitamina C, stafidele sunt recomandate in timpul iernii, pentru a ne stimula sistemul imunitar. Mai mult decat atat, stafidele sunt bune si pentru dinti. Intrucat contin acid oleanolic, stafidele sunt foarte utile in igiena orala, distrugand bacteriile care provoaca atat cariile, cat si slabirea gingiilor.

In ceea ce p[riveste continutul a 100 g de stafide, avem: calorii - 270; proteine - 2,5 g; lipide - 0,5 g; glucoza - 8 g; fructoza - 8 g; potasiu - 200 mg; fibre - 1 g; vitamina C - 3 mg; carotene -15 microg.

Fructele uscate sunt sanatoase, dar nu in exces!

Consumul de fructe uscate este unul extrem de sanatos insa nu trebuie sa exageram, deoarece ele au un continut caloric destul de mare, 100g de stafide si curmale inseamna aproximativ 300 calorii, iar de smochine uscate – 240 calorii.

 Plante usor de crescut chiar in bucataria ta! 

Sa cultivi singura, la tine in bucatarie, sau in balcon, cateva din plantele aromatice pe care le folosesti la mancare este cea mai buna cale prin care poti imbina utilul cu placutul. Este o indeletnicire relaxanta, de care te poti bucura cu o investitie minima. In plus, le ai la indemana, oricand ai nevoie, proaspete si adevarate.         

Iata de ce ai nevoie:

Pamant de flori, pamant de gradina, o galetusa de nisip curat, si vase. Cel mai bine este sa folosesti vasele individuale (galetusele de plastic sau vasele de lut sunt cele mai bune), pentru fiecare tip de planta, pentru ca le poti multa, in locul in care planta se simte cel mai bine.

Seminte, pe care le gasesti, fie in florarii, fie in magazinele specializate, fie in supermarket. Am verificat si nu sunt deloc scumpe. Un plic cu seminte variaza de la cativa lei la maxim 10, in functie de planta, iar dintr-un plic de seminte, pentru unele din plante, iti poti asigura cultura pentru cel putin doi ani, pentru ca de regula, pentru fiecare ghiveci este suficienta mai putin de jumatate din cantitatea de seminte. Semintele se pot pastra in locuri uscate, la intuneric si temperatura constata.

Pentru unele plante ai nevoie si de ingrasamaint, dar in cantitati foarte mici                                               

Busuiocul – iubeste caldura

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta anuala, care are nevoie de multa caldura, crescand bine si la umbra si la soare. Cele mai multe soiuri nu cresc mai mult de 18-20 centimetri. In plus, este foarte decorativ. Frunzele de busuioc sunt foarte aromate, mai ales inainte ca planta sa infloreasca. Dupa ce infloreste, aroma scade, dar ramane deosebit de placuta.

Frunzele au nuante de verde inchis, violet, iar unele par date cu bronz. Busuiocul are nevoie de pamant gras, afanat, astfel ca este bine ca pamantul de gradina sa fie amestecat cu o parte de nisip. Trebuie udat des si are nevoie de ingrasamant, cel putin de doua ori, la intervale egale, in perioada de vegetatie.

Dupa insamantare, plantele apar in circa o saptamana, cresc incet in prima luna, dupa care ritmul de dezvoltare devine foarte accelerat. Frunzele de busuioc sunt minunate in salate, la pizza si fripturi, fiind aroma perfecta pentru paste si sosuri de rosii.
 
Arpagicul – magnet pentru fluturi

Arpagicul (Allium schoenoprasum) este o planta versatila care creste la fel de bine si in ghiveci, si in gradina. Este cel mai mic soi din familia cepei. Prefera soarele, un pamant mai gras si are nevoie de apa multa.

Cand infloreste, este un adevarat magnet pentru fluturi. Atunci trebuie sa-i rupi florile, de culoare albastru-violet, pentru a stimula planta sa produca frunze noi. Florile de arpagic, puse in otet de vin alb, vor da acestuia o aroma delicata si o incredibila nuanta roz, numai buna pentru salata de vara.

Planteaza semintele intr-un vas cu suprafata mai mare. Firele de arpagic, foarte decorative, rasar in cateva zile si sunt bune de folosit dupa circa doua saptamani, in mancare, salate si sosuri, pentru aroma si aspect.

Mararul – tonic general

Planta anuala cu proprietati miraculoase, mararul (Anethum graveolens) are nevoie de un pamant bine afanat, prin care apa sa se poata drena usor. La fundul vasului este nevoie de un strat de pietris sau nisip. Suporta orice fel de pamant. Are nevoie de apa, caldura si lumina. Semintele se planteaza la doi centimetri in sol, in grupuri de cateva seminte. Germineaza si rasar in doua saptamani. Rasuceste periodic ghiveciul, pentru a impedica planta sa se incline dupa lumina. Are nevoie de ingrasamant la fiecare doua luni. Rupe mereu varfurile plantei, pentru a stimula aparitia de lastari noi si pentru a indesi tufa, care astfel nu va creste foarte inalta, dar va fi deasa si foarte decorativa. Mararul este un tonic general, este plin de vitamina C, iar semintele mararului (denumite impropriu asa, pentru ca sunt de fapt fructele plantei) sunt printre cele mai bogate in calciu, din regnul vegetal.

Dupa ce infloreste si face “seminte”, aduna-le, scuturandu-le deasupra unei foi de hartie. Lasa-le sa se usuce si pastreaza-le in camara, pentru ca sunt un condiment deosebit de pretios si aromat. Mararul poate fi pastrat in cutii, spalat si tocat, la congelator, de unde poate fi pus direct in mancare. Isi pastreaza astfel toate proprietatile si beneficiile.
 
Tarhonul – rupi un fir, ies zece noi

Este aromat, rezistent si multianual. Odata plantat, daca va fi bine ingrijit te vei putea bucura de de el, cel putin cativa ani. Tarhonul (Artemisia dracunculus sativa) are nevoie de soare si pamant gras. Dupa plantare, germineaza in maxim doua saptamani. Are nevoie de apa multa si nu suporta curentii de aer.

Aroma tarhonului aminteste de cea de fenicul, anason, menta si de lemn-dulce si se potriveste mai ales la felurile de mancare cu pui, la sosurile de smantana, maioneza sau ciuperci. Pastrat in otet sau ulei de masline, are o aroma foarte puternica si este excelent in salate. Cu cat este tuns mai des, cu atat creste mai des si mai spornic. Se pastreaza foarte bine in congelator, gata tocat.

Cimbru – iarba zeilor

Cimbrul (Thymus selections) este o planta multianuala, cu radacina puternica si adanca, astfel ca are nevie de un vas inalt. Daca este sanatos, va forma o tufa cu o singura radacina si mai multe tulpini. Are nevoie de un loc insorit, ferit de curenti puternici de aer. La sadire, nu acoperi semintele, ci le pui direct pe pamant. Are nevoie de un sol nisipos si germineaza in 10 - 15 zile.

Cimbrul provine din Grecia si este una din “plantele zeilor”. Cel mai bine se pastreaza uscat, iar momentul optim de recoltare este atunci cand este inflorit, pentru ca aroma este foarte puternica. Iarna trebuie tuns, radacina acoperita cu pamant si tinut la loc racoros, intunecat si ferit de inghet, pana in primavara, cand germineaza, din nou. Merge excelent la carnuri, branzeturi si salate, proaspat sau uscat.
 
Menta – spornica si nepretentioasa

Este o planta perena, foarte rezistenta, care formeaza tufe. Deloc pretentioasa, accepta orice fel de sol, ii place soarele, dar creste bine si in zonele cu umbra partiala. Face parte, ca si cimbul, din categoria plantelor care cresc dese daca ii sunt rupte varfurile. Menta (Mentha selections) poate fi recoltata cand infloreste, pentru ca aroma si proprietatile sunt la intensitate maxima.

Trebuie taiata cu totul cand frunzele de la baza se ingalbenesc. Dupa o scurta perioada de pauza va creste din nou. Dupa plantare, semintele nu trebuie acoperite cu pamant. Germineaza in maxim doua saptamani. Menta poate fi uscata si congelata. In ambele cazuri, isi pastreaza proprietatile. Decorativa si vesela, menta alunga tantarii. Decorativa si parfumata, este detaliul care face diferenta la salate si dulciurile de vara.